Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiu într-o pădure din judeţul Buzău, peste 100 de oameni au acţionat pentru lichidarea acestuia

Publicat in Gandul, sâmbătă 11 august 2012 ·

Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, într-o pădure din localitatea buzoiană Gura Teghii, iar peste 100 de oameni au acţionat toată noaptea pentru lichidarea acestuia, în total arzând circa 12-13 hectare de păşune şi pădure, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, colonelul Dănuţ Nicolae, incendiul a fost semnalat, vineri, în jurul orei 16.00, când un localnic a sunat la 112, spunând că se observă fum pe vârful Giurgiu, în localitatea Gura Teghii.

Conform sursei citate, membrii Comitetului Local au plecat spre zona indicată, pompierii începând să acţioneze în jurul orei 19.00. Pentru a ajunge la locul incendiului, pompierii au mers aproape trei ore pe jos, incendiul izbucnind la circa 35 de kilometri de localitatea Gura Teghii.

Incendiul a cuprins o parte din pădurea de molid veche de aproape 60 de ani, dar şi păşunea, la o altitudine de circa 1.200 de metri.

Aproape 100 de pompieri, localnici, jandarmi şi pădurari au acţionat mai multe ore pentru stingerea incendiului. Misiunea a fost extrem de dificilă din cauza vântului şi a terenului accidentat.

Forţele de intervenţie au folosit drujbe, mături, târnăcoape, lopeţi, dar şi bidoane cu apă pe care le-au transportat cu un ATV al ISU Buzău, singura sursă de apă din zonă fiind un pârâu situat la şapte kilometri distanţă de locul în care se propagă focul.

"Ieri (vineri - n.r.) în jurul orei 16.00, am primit un prim semnal, dar neclar că s-ar observa fum undeva pe vârful Giurgiu pe teritoriul comunei Gura Teghii. Am convcat Comitetul Local să meargă să facă recunoaştere, să ne spună exact despre ce este vorba pajişte sau pădure. De la Gura Teghii până la locul incendiului sunt vreo 37 de kilometri, iar circa 2 ore şi jumătatre-trei am mers doar pe jos. La ora 22.30 aveam imaginea de ansamblu, ne-am sectorizat ime

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia anunță că a descoperit un nou zăcământ de gaz în Marea Neagră

HotNews acum 5 ore
O navă de explorare turcă a descoperit un nou zăcământ de gaz natural în apele Mării Negre, cu rezerve estimate la 75 de miliarde de metri cubi, a anunțat sâmbătă președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, transmite EFE, conform Agerpres. „Am desco

SuperLiga: Campioana FCSB a câştigat ultimul meci de acasă din acest sezon

HotNews acum 3 ore
Formaţia FCSB, campioana din Superligă, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a noua, penultima a play-off-ului, scrie News.ro. A fost ultimul meci de pe teren propriu pentru campioni în

UPDATE - Timiş: O femeie a murit, iar alte patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, după un accident în care au fost implicate două autoturisme

News.ro acum 2 ore
O femeie şi-a pierdut viaţa, iar alte patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă seara, în care au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc în localitatea Otveşti din judeţul Timiş.

Două elicoptere s-au ciocnit în aer, în Finlanda: „Unul a căzut ca o piatră”

Libertatea acum 2 ore
Două elicoptere care transportau cinci persoane s-au ciocnit în aer, sâmbătă, în Finlanda, şi s-au prăbuşit. Nu există supravieţuitori, relatează presa internaţională, preluată de News.ro.

După ce și-a închis conturile de TikTok și Facebook, George Simion a trecut pe X, unde reia acuzațiile de fraudă la vot

HotNews acum 5 ore
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a revenit sâmbătă cu un mesaj video în limba engleză pe platforma X, după ce a anunțat că și-a închis conturile de la TikTok și Facebook invocând „ziua tăcerii”. Mesajul a fost înregistrat în

Fotografia oficială a papei Leon al XIV-lea: cu semnătura sa în latină și cruce relicvar

HotNews acum 5 ore
Papa Leon al XIV-lea apare purtând o cruce relicvar a unor sfinți augustineni, cu numele și semnătura sa în latină în fotografia oficială pe care Vaticanul a distribuit-o vineri, transmite sâmbătă EFE, preluată de Agerpres.. În imaginea care îl prez

Mircea Cărtărescu a distribuit maneaua dedicată lui Nicușor Dan. Dani Mocanu: „Mințile strălucite gândesc la fel”

Adevarul acum 4 ore
După ce scriitorul Mircea Cărtărescu i-a distribuit piesa dedicată lui Nicușor Dan, manelistul Dani Mocanu a declarat că „mințile strălucite gândesc la fel”.

Crystal Palace a cucerit primul său trofeu major după ce a învins-o pe Manchester City în finala Cupei Angliei

Mediafax acum 3 ore
Într-o finală de FA Cup istorică disputată pe sâmbătă pe stadionul Wembley, Crystal Palace a învins-o pe Manchester City cu scorul de 1-0, câștigând astfel primul trofeu major din istoria de 119 ani a clubului. Golul victoriei a fost marcat în minut

Bendeac, despre susţinătorii lui Simion: Trebuie decăzuţi din drepturile parentale

BusinessMagazin acum 5 ore
Mihai Bendeac a făcut mai multe postări la adresa românilor care îl susţin pe George Simion. Actorul consideră că părinţii care nu au bani să îşi hrănească copiii corespunzător ar trebui decăzuţi din drepturile parentale, pe lângă nemulţumirea cu ca

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: Nereguli și incidente raportate în procesul electoral din diaspora, de observatori și cetățeni români

HotNews acum 9 ore
Românii din diaspora votează deja de vineri în cele 965 de secții organizate în străinătate, iar campania s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00. Aproape 500.000 de alegători și-au exprimat opțiunea electorală. „Sâmbătă, până la ora 13:00, Coaliția Vot C

Vremea

București
acum

dum.

7°/22°
lun.

11°/23°
mar.

9°/22°
mie.

11°/24°
Iasi
acum

dum.

7°/19°
lun.

8°/20°
mar.

8°/15°
mie.

8°/22°
Constanta
acum

dum.

8°/21°
lun.

12°/22°
mar.

9°/19°
mie.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/18°
lun.

6°/13°
mar.

5°/15°
mie.

6°/19°
Timisoara
acum

10°
dum.

8°/18°
lun.

10°/17°
mar.

8°/19°
mie.

10°/18°