Unul din cei doi bărbaţi răniţi, aduşi, vineri, la Spitalul Universitar, în urma accidentului rutier de la Tulcea a decedat în cursul a acestei dimineţi, în ciuda eforturilor depuse de medici. Este vorba rănitul în vârstă de 20 de ani, adus vineri, în stare gravă, la unitatea spitalicească amintită. Opt persoane au decedat în urma accidentului rutier de joi seară, de pe DN22 E 87, în dreptul localităţii tulcene Cataloi. Sursa: FILIP ENACHE
Starea celui de-al doilea pacient este în continuare gravă, dar stabilă, a declarat pentru Agerpers, dr. Leonard Grecescu purtător de cuvânt al spitalului. Referitor la cele două victime ale accidentului, care se află la Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni, purtătorul de cuvânt al instituţiei dr. Alexandru Bica a precizat pentru Agerpes că femeia va fi operată săptămâna viitoare, în vreme ce minorul este staţionar, stabil, fiind sedat pentru a-i proteja creierul.
Cel mai grav accient rutier din Tulcea
Doi bărbaţi răniţi în accidentul de la Tulcea, în vârstă de 20, respectiv, 31 de ani, au ajuns, vineri, la Spitalul Universitar din Capitală. Totodată, alte victime ale accidentului rutier, un copil şi o femeie, se află la Spitalul Bagdasar Arseni, copilul fiind în stare gravă cu traumatism cranian şi toracic. Şapte persoane au murit, iar alte opt au fost rănite în noaptea de joi spre vineri în urma unui accident rutier petrecut în apropiere de oraşul Tulcea, conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ). Acesta este cel mai grav accident rutier petrecut în judeţul Tulcea în ultimii doi ani.
Conducea fără permis
Valentin P., în vârstă de 21 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism marca BMW, s-a angajat în depăşirea unei maşini Audi, condusă de Basne A., în vârstă de 30 de ani, din Tulcea, pe care a acroşat-o din cauză că nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare. După acroşare,