Putin timp a mai ramas pana la stingerea flacarii olimpice care a luminat Londra anului 2012. Un spectacol grandios, urmarit cu inima in gat de miliarde multe de co-planetari. Unic, asa cum Union Jack si supusii lui stiu sa-l acopere.
Capitalei Regatului Unit ii pot fi atribuite pentru organizare tot atatea stele cate wedding ring-uri reprezinta simbolul mariajului dintre om si sportul de inalta performanta.
Firesc, au cazut recorduri, bucuria victoriei ca si tristetea infrangerii au umezit deopotriva obraji. Pret de doua saptamani, lumea pamanteasca a devenit monoteista. S-a inchinat doar zeului ce patroneaza intrecerea omului cu propriile-i limite fizice si mentale.
Nationala Romaniei s-a batut cu restul armatelor sportive. Atat cat au tinut-o puterile. Mai intai de toate, li se cuvin felicitari sincere celor care au avut onoarea sa concureze la aceasta repetabila fiesta. Aplauze in plus pentru noii purtatori de colane pretioase, bijuterii obtinute in urma unor eforturi numai de ei cunoscute pe deplin.
Poate ca era asteptat un bilant superior de medalii. Mai mult nu s-a putut. Realitatea este aspra, seaca, rece. Nici gandire sa punem vreodata semnul matematic "mai mare sau cel putin egal" cu semintii de tip american, chinez sau rus, dar parca ne-am cam dus in jos pe scara indicelui valoare-talent.
Explicabil din multe puncte de vedere. In scolile romanesti se aloca doar o ora sptamanal educatiei fizice. Sunt preferate scutirile medicale in favoarea meditatiilor prin care se cultiva eventualul savantlac. Salile de sport sunt inchiriate cu ora miutarilor de cartier.
Cu banii obtinuti din eradicarea mahmurelii prin sudoare duhninda se cumpara, atat cat mai ramane dupa dijmuirea directorului, creta si perdele. Maidanele de altadata, unde ghiozdanele erau bare de poarta si mingea un ciorap tetra umpl
