Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către un gorjean de 32 ani, din comuna Drăguţeşti, cu privire la faptul că, aflându-se internat într-un spital din municipiu, în noaptea de 9/10 august, persoane necunoscute i-au sustras un telefon mobil, pe care l-a lăsat nesupravegheat pe o noptieră în incinta salonului. Urmare a activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au stabilit că suspect de comiterea furtului este un bărbat de 41 ani, din comuna Dragoteşti. Poliţiştii l-au identificat pe suspect într-un bar situat în Piaţa 9 Mai. Telefonul mobil a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Tot cu ocazia depistării, poliţiştii au găsit asupra suspectului şi un cuţit tip „briceag”, pe care acesta îl purta, fără drept, în incinta localului de alimentaţie publică. „Arma albă” a fost confiscată de către poliţişti. Suspectul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, iar în prezent este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, respectiv port, fără drept, al cuţitului.
Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către un gorjean de 32 ani, din comuna Drăguţeşti, cu privire la faptul că, aflându-se internat într-un spital din municipiu, în noaptea de 9/10 august, persoane necunoscute i-au sustras un telefon mobil, pe care l-a lăsat nesupravegheat pe o noptieră în incinta salonului. Urmare a activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au stabilit că suspect de comiterea furtului este un bărbat de 41 ani, din comuna Dragoteşti. Poliţiştii l-au identificat pe suspect într-un bar situat în Piaţa 9 Mai. Telefonul mobil a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Tot cu ocazia depistării, poliţiştii au găsit asupra suspe