3,4 milioane de euro – atât speră să încaseze BDO Business Restructuring SPRL, administratorul judiciar al reţelei Trident (intrată în insolvență în august 2009), deţinută de omul de afaceri sibian Constantin Mateescu, pe trei dintre proprietăţile firmei falimentare, pe care le-a scos la vânzare.
BDO Business Restructuring SPRL caută să valorifice ceea ce a mai rămas din lanțul comercial Trident. Sunt scoase la vânzare, luna aceasta, cele mai mari dintre proprietățile Trident Trans Tex - complexul comercial din cartierul Vasile Aaron, spațiu comercial de pe bulevadrul Nicolae Bălcescu şi hipermarketul din Deva.
Prima licitație este programată pe 14 august, când va fi pus în vânzare spațiul de pe Bălcescu, valoarea acestuia fiind estimată la 115.000 de euro, fără TVA. Pentru complexului comercial din cartierul Vasile Aaron - ultimul închis de BDO, în octombrie 2011 - valoarea de la care vor începe negocierile este de 1,592 milioane de euro, sumă la care se va adăuga TVA-ul.
La finele acestei luni, cei de la BDO vor încerca să vândă și hipermarketul din Deva, județul Hunedoara. Negocierile pentru acest spațiu vor începe de la suma de 1,808 milioane de euro, fără TVA.
În luna mai, lichidatorii judiciari au vândut şi terenurile Trident din apropierea cimitirului municipal.
31 de milioane de lei, recuperate
Trident Trans Tex, afacerea soților Alina și Constantin Mateescu, a început ca o simplă companie de comerț de haine, pentru a se extinde apoi în domenii dintre cele mai diferite, de la exploatări forestiere și transport intern și internațional de marfă până la imobiliare. Din 2004, de când a deschis la Mediaș primul hipermarket sub brandul Trident, Mateescu a investit peste 35 de milioane de euro în alte două supermarketuri, la Sibiu și la Alba Iulia, plus două hipermarketuri, la Deva și la Sf. Gh