Un tânăr irakian a fost înjunghiat mortal în noaptea de sâmbătă spre duminică la Atena de către cinci motociclişti care "vânau" străini, a anunţat poliţia, potrivit căreia acelaşi grup a încercat anterior să agreseze, în aceeaşi zonă, un român şi un marocan, relatează AFP. Această crimă are loc în contextul în care Grecia este acuzată de nepăsare faţă de banalizarea violenţelor de natură xenofobă.
Tânărul, a cărui vârstă nu a fost precizată, a murit la spital, unde a fost transferat cu "numeroase plăgi provocate de un obiect ascuţit", potrivit unui comunicat al poliţiei.
Poliţia îi caută pe atacatori, "cinci motociclişti care au încercat anterior, în aceeaşi zonă, să agreseze un român şi un marocan", se precizează în comunicat.
Modul de operare este acelaşi ca în alte zeci de agresiuni comise împotriva unor imigranţi, refugiaţi sau greci de origine străină, comise de-acum în mod frecvent în cartiere defavorizate din Atena şi în alte centre urbane, în contextul unei intensificări a activismului neonazist şi unei profunde crize sociale şi economice.
Într-o rară reacţie oficială, ministrul pentru Ordine Publică Nikos Dendias şi-a exprimat "profunda tristeţe" faţă de această crimă, exprimând hotărârea statului de a pedepsi asemenea acte, "indiferent de presupusul pretext al autorilor".
Ţara se află, în prezent, în colimatorul unor organizaţii şi organizaţii nonguvernamentale (ONG), inclusiv Consiliul Europei şi Human Rights Watch (HRW), din cauza inacţiunii faţă de violenţele xenofobe, impunităţii de fapt şi chiar garanţiilor oferite autoritorilor acestora, între care sunt suspectaţi că se află numeroşi apropiaţi ai partidului neonazist Zori de Aur, care a intrat în Parlament cu un scor de 7% în urma alegerilor din iunie.
Retorica anti-imigranţi a liderilor politici a fost denunţată săptămâna aceasta şi de către Amnesty Internatio