Dincolo de bătălia cotidiană pentru preeminenţa în mass media pe fundalul luptei pentru revenirea la Cotroceni a lui Traian Băsescu, dincolo de incapacitatea cronică a preşedintelui sus-pendat de a-şi controla tendinţele autoritariste chiar şi când nu mai are pârghiile puterii, dincolo de rezultatul referendumului pentru revocarea preşedintelui (87% de voturi în favoarea revocării) sau de disputa privind dimensiunea listelor permanente (de care depinde validarea sau invalidarea referendumului), faza acută a crizei politice din România nu poate fi separată de criza economică mondială şi de efectele acesteia asupra Europei. De fapt, criza politică din România este unul din efectele perverse ale crizei economice europene. Suspendarea şi eventuala revocare a preşedintelui sunt momente, cu mare valoare emoţională, în derularea unei crize a regimului politic care urmăreşte să regleze echilibrele politice şi instituţionale într-o ţară în care prezidenţialismul fără bază constituţională a destabilizat deja societatea şi economia. Dar criza de regim este endemică şi nu a atins apogeul decât atunci când efectele sociale şi economice ale crizei mondiale au fost amplificate de prezidenţialism. O dovadă că actuala criză este corelată crizei economice mondiale, şi nu doar celei a regimului politic românesc: la precedenta suspendare a preşedintelui, în 2007, reacţia internaţională a fost diferită, deşi şi atunci (o ştim din documentele Wikileaks) Traian Băsescu a încercat externalizarea crizei.

Astăzi, jocul pervers de-a morala, asezonat cu aşa zisa luptă împotriva corupţiei din justiţie şi a cleptocraţiei din Parlament şi guvernarea centrală şi locală, nu reprezintă doar o formulă mediatică pentru a pune ofensiva uselistă în dificultate, ci şi o armă politică de distrugere în masă, căci efectul său, dincolo de externalizarea crizei româ-neşti, a condus la reevaluarea vechil