În 3 august euro atingea maximul istoric de 4,6481 lei, în condiţiile în care Curtea Constituţională lua decizia de a nu se pronunţa în privinţa votului de la Referendumul din 29 iulie. A urmat, la începutul săptămânii trecute, o ieşire dură a guvernatorului BNR la adresa politicienilor locali, care le-a atras atenţia că „gura bate fundul”, solicitându-le pe această cale să ia calea dialogului. În aceeaşi zi, banca centrală decidea să reducă la 6 miliarde de lei suma săptămânală cu care împrumută băncile locale, prin operaţiuni de tip repo, pentru a stopa speculaţiile, cu riscul ca Ministerul de Finanţe să nu mai găsească lei ieftini în piaţă, aşa cum s-a întâmplat joi, când nu s-a reuşit plasarea obligaţiunilor cu scadenţa la doi ani. Decizia BNR a avut efect imediat asupra pieţii valutare, cursul euro coborând la 4,5740 lei, joi fiind atins minimul ultimelor patru săptămâni, 4,5632 lei. Finalul săptămânii a fost însă negativ, datorită informaţiilor care au venit joi din zona euro, astfel că cursul a urcat la 4,5396 lei. Vineri piaţa s-a dechis la 4,5460 – 4,55 lei, după care, conform dealerilor, ordinele de vânzare venite din partea BNR, la solicitarea Trezoreriei, au coborât euro la închidere la 4,5310 – 4,5350 lei. Cursul dolarului a fluctuat între 3,6582 şi 3,6997, faţă de 3,7972, la finalul săptămânii precedente. Francul elveţain a evoluat în culoarul 3,7767 – 3,8077 lei, vineri media fiind stabilită la 3,78 lei. Aprecierea leului din piaţa valutară s-a reflectat şi în cea futures de la Sibiu, unde euro a scăzut pentru septembrie de la 4,655, la începutul săptămânii la 4,565 lei la finalul ei. Pentru decembrie preţurile futures au coborât de la 4,6681 la 4,585 lei iar pentru martie viitor de la 4,6621 la 4,605 lei. Au apărut, din nou, analize care mizează pe atingerea, temporară, e drept, a pragului de 5 lei/euro. Cei care se aşteaptă la o astfel de evoluţ