Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, în această seară, că "suntem aproape de o disoluție socială", referitor la situația politică actuală din România.
Invitată la postul B1 TV, Andronescu a mai spus: "Listele electorale nu se actualizează după cum vrea Guvernul, ci conform legislației în vigoare".
În răspuns la atacurile jurnaliștilor, Andronescu a adăugat că nu este posibil să accepte expresia "pușcăriabili", des folosită de președintele suspendat, Traian Băsescu.
În aceeași emisiune, jurnalistul Dan Tapalagă, a declarat: "Atunci când PDL se afla în Parlament, USL a frânat procedurile în anchetarea unor oameni importanți. Acum, USL sunt vulnerabili când cer anchetări, pentru că pare că-și apără penalii",
Ecaterina Andronescu a răspuns: "Poate abandonarea ideii de stat social, într-un înțeles greșit, ne-a adus aici".
Despre referendum, ministrul Educației spune că PDL nu poate călca în picioare ”majoritatea” care a venit în număr mai mare acum, la vot, decât la precedentul referendum.
”După ce a văzut că nu s-a îndeplinit cvorumul, USL nu a vrut să accepte rezultatul referendumului și a prelungit această criză politică ce are și consecințe economice”, a răspuns vicepreședintele PDL, Sulfina Barbu.