În 2008 am avut prima întâlnire "dincolo de aparenţe" cu Mirabela. După aproape patru ani ne-am revăzut într-o după-amiază de vineri, pentru un nou interviu, pentru care am avut emoţii sporite. Mi-a spus dintru-început că nu vrea să intrăm într-un anumit capitol al vieţii ei... Am înţeles că nu vrea să vorbească despre copil, am intuit şi n-am vrut să-i răscolesc sufletul făcut ţăndări.

Cunoşti un om mai sincer decât tine?", am întrebat-o în primul minut al interviului. "Nu, nu cunosc!", a venit replica ei, tăioasă şi cu doza de fatalitate a omului care crede că ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus! Mirabela spune lucrurilor pe nume, exact cum le-a spus şi unor fete când au câştigat un trofeu pe nedrept. "I-am spus uneia dacă nu i-e ruşine să ia trofeul, pe care nu l-a meritat… din cauza asta n-am mai fost invitată în juriu la festivaluri".

Mă bucur că am avut şansa să cunosc un om ca ea. Pentru mine e cel mai sincer om din showbiz-ul nostru pestriţ, o personalitate care, dacă ar vrea, ar putea să facă puţină ordine printre "divetele" autohtone. "La cine alergai într-un suflet în copilărie să te aline?", am întrebat-o uitându-mă în ochii ei, dar şi-a ferit privirea. Am fost nedumerită de reacţia ei, însă răspunsul a fost pe măsură. "Nu mă aruncam în braţele nimănui, pentru că îmi era ruşine... dacă eram luată în braţe, drăgălită, da... dar să mă duc eu să fiu alintată, nu! În copilărie, femeia asta care a fost urmărită de-a lungul carierei de milioane de priviri se ruşina atunci când se întâmpla să-şi arate dragostea, afecţiunea, tandreţea... "Te simţi datoare unui bărbat anume pentru ce ţi-a oferit, pentru ce ţi-a dăruit?" "Nu, niciodată! Ei trebuie să-mi fie datori pentru ce le-am oferit eu… Toată viaţa mi-am dorit o familie, toată viaţa am vrut un om care să fie la fel de sincer ca mine!" E multă tristeţe în privirea Mirabelei, dar şi mai mult