Un grav accident s-a produs duminică după-amiază pe DN2, între municipiul Focşani şi localitatea Garoafa, potrivit Mediafax.
În incident au fost implicate trei maşini, iar în urma impactului o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte patru au fost grav rpnite.
Potrivit Mediafax, din primele cercetări a reieşit că un autoturism marca Fiat, înmatriculat în Italia, care mergea dinspre Adjud spre Focşani, a acroşat o maşină Logan care se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers. Ulterior, şoferul Loganului a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un autoturism Dacia, înmatriculat în judeţul Neamţ, care circula regulamentar. Şoferul din Dacia a murit pe loc.
„Pe DN2 E85, în afara localităţii Focşani, şoferul unui autovehicul cu număr de înmatriculare în Italia a derapat şi a acroşat un alt autoturism care mergea în aceeaşi direcţie, pe banda de lângă ax, acesta fiind proiectat într-un alt autoturism ce se apropia din sens opus“, a precizat comisar şef Alexandru Cara de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vrancea.
Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea