A concurat rupt de beat la o reuniune atletică. Şi-a pierdut maioul în finala olimpică şi a făcut rost de un tricou. A confundat podiumul, s-a dus la argint, deşi el luase bronzul. Ivan Ukov, cel mai “săritor” băiat
Toţi ai lui fuseseră “jucători” de Cupa Campionilor Europeni. Tac’su băuse cam cîtă apă cursese pe rîul Miass, în Celiabinskul natal. La fel şi ’ăl bătrîn, despre care legenda spunea că în timpul celui de-al doilea Război a deturnat un tren plin cu motorină crezînd că în cisterne era votcă. Un strămoş se încăpăţînase să consume şi să nu plece acasă de la birt pînă ce la masa de alături nu vede în loc de doi, patru meseni. Aiurea! De trei ore era doar unul singur!
În această atmosferă pitoreasco-bahică, în acest miros de “pufoaică”, s-a născut Ivan. Acum, fără ironie, dacă toţi ai lui lucrau cu cinzeaca, era rusnac şi vedea Uralul în depărtare, cum voiaţi să-l cheme?
Nu le-a avut cu coşul
“Mama m-a dus la baschet la şapte ani”, îşi aduce aminte. Era ’năltuţ, costeliv şi purta plete. Nouă ani s-a agăţat de coş. Pe la 17, a trecut la săritura în înălţime. Tot cam pe atunci prinse a citi cărţi cu coperţi la schimb. La jumate! N-a ascuns acest lucru. “Uneori, mai miroseam, dar la juniori, pe 28 iunie 2004, am sărit 2.30! Antrenorii nu aveau ce să-mi zică!”
Uşor, “Vania” a ridicat ştacheta şi a cîştigat Campionatul European de atletism pentru juniori. Noaptea de după s-a chinuit două ore să bea din medalia care avea forma unui con. 2006 îl prindea, deja, cu 2.33.
La Beijing n-a ajuns, deşi îşi dorea. Federaţia de specialitate din Rusia a spus doar atît: “Din cauza unor probleme de sănătate”. Fiecare înţelege ce vrea!
În septembrie 2008, la Athletissima, o competiţie cu ştaif de la Lausanne, s-a încălzit cu Aguardente de Medronhos, o licoare portugheză pusă, uneori, şi la avioane, pe post de cherosen. S-a făcut…le
