Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valeriu Tabără cere sesiune parlamentară extraordinară pentru a discuta cazul lui Dobre

Publicat in Adevarul, duminică 12 august 2012 ·

Deputatul PDL Valeriu Tabără a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că în privinţa ridicării imunităţii fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre USL trebuie să facă ceea ce a făcut PDL în acest tip de situaţie, adică "să deschidă drumul justiţiei".

Tabără a fost întrebat dacă apreciază oportună o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a fi discutată solicitarea Parchetului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru Victor Paul Dobre.

"Absolut, eu cred că atunci când este vorba de justiţie, nu avem niciun fel de problemă pentru a ne întruni, şi eu sper ca USL să facă ce a făcut PDL. Ar trebui atunci când are probleme de ridicat imunitate şi de a deschide drumul justiţiei să facă ce am făcut şi noi, nu le cerem mai mult", a răspuns Tabără.

El a mai fost întrebat dacă parlamentarii PDL vor lua parte la o astfel de sesiune.

"E datoria noastră de parlamentari să fim prezenţi la orice dezbatere care priveşte societatea românească şi mai ales astăzi e nevoie să fim prezenţi şi să clarificăm cât mai repede problemele cu care ne confruntăm şi cu care se confruntă de fapt zona politică din România astăzi", a răspuns deputatul PDL.

Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat sâmbătă că USL solicită CSM să se autosesizeze în cazul incerceptărilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre şi Ioan Rus, care ar fi fost făcute ilegal, menţionând că în Parlament USL nu va accepta solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Dobre.

Mănescu a precizat că Ioan Rus, în calitatea de ministru de Interne, era membru al CSAT şi, potrivit prevederilor legale, ar fi trebuit informat că îi sunt interceptate convorbirile.

În plus, Mănescu a menţionat că parlamentarii USL nu vor accepta introducerea în dezbatere a solicitării Parchetului ICCJ în cazul fostului ministru Victor Paul Dobre şi nici nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum 35 minute
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 2 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 5 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°