Trei zile a nuntit Sinaia când s-a măritat fata cea mică… ăăă… era să spun "fata cea mică a Împăratului"… De fapt, mireasă a fost ultima dintre fiicele Reginei Maria a României şi ale Regelui Ferdinand. Era în vara anului 1931 – trecuseră patru ani de când, în acelaşi castel din munţi bunul rege se stinsese din viaţă , când Valea Prahovei s-a umplut de larmă. Sinaia (şi nu doar castelul, ci oraşul întreg) era pavoazată de sărbătoare. Drapele naţionale, cu însemnele regale, fluturau pe toate clădirile administrative, stâlpii erau înfăşuraţi în crengi de brad, ghirlande de flori şi de becuri multicolore se răsfiraseră deasupra străzilor pe care alaiurile nuntaşilor aveau să treacă, iar de la gară la Castelul Peleş mulţime de localnici şi de turişti, ca să nu mai vorbim de sătenii veniţi din zeci de sate dimprejur, aşteptau cu flori în mâini ivirea miresei.
La vremea nunţii sale, principesa Ileana număra numai 22 de ani. Avea o frumuseţe de statuie antică şi-un zâmbet larg pe chip. Aşa a rămas în amintirea multora dintre cei care, fie şi dintr-un colţ de drum, au fost părtaşi la nunta ei ca-n poveşti.
Ceremoniile nunţii au ţinut, cum spuneam, trei zile. Şi trei nopţi. La 24 iulie, Principesa avea să-şi aducă prinosul de recunoştinţă pentru ţara în care s-a născut, semnând şi înaintând Regelui Carol al II-lea (fratele ei mai mare) un document prin care se angaja să nu renunţe niciodată la cetăţenia română. Momentul a fost urmat de o ceremonie de oferire de daruri, din partea familiei şi a administraţiei naţionale şi locale. Totul s-a oficiat în Salonul Florentin de la Castelul Peleş. A urmat un prânz de gală. A doua zi, pe 25 iulie, monarhul avea să dea în onoarea surorii sale, a logodnicului ei şi a rudelor şi invitatilor un dineu oficial, urmat de o recepţie cu dans. Se spune că sala de bal a castelului a devenit neîncăpătoare, atunci când cele
