În interiorul României europene are loc un război dur, cel mai adesea utilizând reguli mercenare şi, rar de tot, unele cavalereşti. E o bătălie pentru cvorum, în fapt o bătălie pentru o ilegalitate. Ilegalitatea, adică împlinirea unui cvorum la referendumul de demitere a preşedintelui, a fost impusă de un cap al Uniunii Europene, pe numele lui portughez Barroso. Şi a mai fost impusă de Curtea Constituţională a ţării care găzduieşte bătălia pentru o ilegalitate, o curte care, iată, se dovedeşte cu garduri şubrede printre şipcile cărora au început să se vadă mormane de mizerie.
Cvorumul nu era necesar. Nu este nici acum cu toate că el, în realitatea incontestabilă a României de azi, a fost depăşit substanţial. Rezumând, aş numi această luptă crâcenă care macină tot ce-a mai rămas cât de cât întreg în această fostă ţară, războiul de secesiune al cvorumului.Intimidaţi de Europa, speriaţi şi neîncrezători în noi înşine, majoritarii, majoritarii votului din 29 iulie, care am cerut fără ezitare, cu speranţă şi îndârjire, plecarea lui Băsescu, luptăm să dovedim că suntem, că existăm, că reprezentăm o certitudine a democraţiei.
Luptăm cu arme cavalereşti, numărându-ne şi răsnumărându-ne, explicând politicos că părinţii noştri votanţi nu mai sunt pe pământ, că pe unii dintre vecinii noştri nu i-am văzut de zece ani, unii şi-au întemeiat familii prin Spania sau Italia şi au acolo copii şi rosturi care-i împiedică să se mai gândească la România, unde casele lor sunt năpădite de bălării şi au intrat în pământ. Noi, cei mulţi şi politicoşi cu Barroso şi cu Zegrean şi chiar cu tinichigiul din garaj ne străduim să convingem cealaltă parte, mult mai mică, mică, mică, mică, dar exersată în lupta de gherilă, că nu e drept ce face. Că acest război de secesiune ne macină inutil, ba chiar păgubos şi criminal. Nu se poate. Undeva, într-un garaj, de unde iese ca Minotaurul di