Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colonelul Dogaru ne promite haos

Publicat in Adevarul, duminică 12 august 2012 ·

Stenogramele convorbirilor dintre miniştrii Victor Paul Dobre şi Ioan Rus au arătat că Uniunea Social Liberală (USL) este gata să folosească orice mijloace pentru a-şi atinge scopul: validarea referendumului din 29 iulie şi pecetluirea demiterii lui Traian Băsescu.

Există însă şi soluţii de avarie. USL are o înţelegere cu colonelul Mircea Dogaru (foto), liderul Sindicatului cadrelor militare disponibilizate. Acordul prevede ca CNSC să susţină USL în toate acţiunile sale, în timp ce USL s-a angajat să îndeplinească o interminabilă listă de revendicări, multe dintre ele foarte controversate.

„Vom cere desfiinţarea CCR"

Până acum, oamenii lui Dogaru şi-au făcut datoria, participând la protestele anti-Băsescu. Pe 1 august, imediat după referendum, Mircea Dogaru a emis un comunicat prin care soma Curtea Constituţională să amâne luarea unei decizii în privinţa referendumului „până la soluţionarea tuturor aspectelor legate de numărul real al cetăţenilor României cu drept de vot". A doua zi, Curtea Constituţională amâna luarea unei decizii.

Acum, Dogaru continuă să pună presiune şi ameninţă cu declanşarea unor mişcări de stradă. „În cazul în care Curtea Constituţională va decide să invalideze referendumul, noi nu vom sta cu mâinile în sân. Vom chema la nesupunere civică, ieşiri în stradă, neplata impozitelor, nesupunerea la citaţii, tot ce este nevoie. Din moment ce insituţiile statului nu mai funcţionează, înseamnă că trebuie făcut ceva. Vom ieşi în stradă şi vom declanşa haosul. Şi aşa ţara este cuprinsă de haos", spune colonelul Dogaru.

Liderul CNSC nu se teme că eventualele mişcări de stradă ar putea agrava şi mai mult situaţia României, aflată într-o situaţie dificilă din cauza crizei politice. „Cine ne acuză că vrem să destabilizăm, înseamnă că e cretin şi nu are creier. Ei sunt instrumente ale dictaturii, pe când noi apărăm democraţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 54 minute
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 58 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 48 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Kristof Lajos, supranumit „antrenorul de genii”, CONDAMNAT pentru viol şi agresiune sexuală. Ce „mișcare” ar fi făcut pentru a-și diminua pedeapsa

Gandul acum 27 minute
Kristof Lajos, cel supranumit „antrenorul de genii”, a fost condamnat la 13 ani şi 3 luni pentru viol şi agresiune sexuală. În plus, trebuie să plătească suma de 100.000 de euro către copiii agresaţi. Decizia nu este definitivă. Potrivit informațiil

Bilanțul inundațiilor devastatoare din Texas a ajuns la 82 de morți. În continuare, zeci de copii sunt dați dispăruți

Gandul acum o ora
Cel puțin 82 de persoane, inclusiv 28 de copii, au murit în inundațiile devastatoare care au cuprins centrul statului Texas, iar alte 41 sunt date dispărute. Operațiunile de căutare continuă, în pofida condițiilor meteorologice extrem de dificile. 6

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum 50 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Vremea

București
acum

31°
lun.

22°/41°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

20°/37°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

32°
lun.

21°/32°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°