Meşter: „De şase ani vin aici, de dragul lui Brâncuşi. Se simte încă prezenţa lui aici”
Artă, cultură, tradiţie, într-un cuvânt România pitorească. Pentru câteva zile Târgu-Jiul a devenit loc numai bun de întâlnire pentru 70 de meşteri, atât din ţară, cât şi din străinătate, care au ales să participe cu meşteşuguri alese la Târgul Meşterilor Populari din România. Ce este mai important este faptul că anul acesta numărul meşterilor populari este unul record şi asta nu poate decât să fie un motiv de mândrie pentru autorităţile locale.
Peste 70 de meşteri populari din România şi din străinătate au ales să vină zilele acestea la Târgu-Jiu, pentru a participa la cel mai mare târg al meşteşugurilor populare, care se desfăşoară până pe 14 august. E un târg aparte spun mulţi dintre cei care expun pentru că „aici încă se simte prezenţa lui Brâncuşi”. „Am sosit zilele trecute la Târgul Meşterilor Populari. Sunt din Timişoara. Expun sculptură în lemn, rodul pământului-seminţe pentru prosperitatea casei şi împletituri în sfoară. De şase ani vin aici, de dragul lui Brâncuşi. Se simte încă prezenţa lui aici”, a spus Dumitru Copil, artist din Timişoara, care a accentuat faptul că „Blaga spunea despre numele meu că e coloana vertebrală a tuturor vârstelor”. Artiştii se întrec în meşteşuguri care mai de care mai frumoase iar gorjenii sunt asaltaţi de frumuseţea şi originalitatea podoabelor. Tradiţia se menţine iar măiestria cu care se lucrează este aproape imposibil de înţeles. „Mă numesc Bruj Maria din Bistriţa Năsăud. Am sosit zilele trecute…Pot să menţionez că este un loc unde vin cu drag, e lumea foarte ospitalieră şi târgul foarte frumos. Expun după cum se vede ştergare, cusute, ţesute, dantelă, lucrături din mărgele, huse de telefon, gentuţe. Toate sunt făcute de mine. Fac parte dintr-o familie cu patru surori, eu am vrut să merg spre tradiţie, spre originalitate.