Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul Carl Philip al Suediei ATACAT la ieşirea dintr-un club de pe Coasta de Azur

Publicat in Romania Libera, duminică 12 august 2012 ·

Prinţul Carl Philip al Suediei, în vârstă de 33 de ani, a fost atacat de un bărbat necunoscut, la ieşirea dintr-un club din Cannes, fără să fie însă rănit, au anunţat duminică reprezentanţii Palatului regal din Stockholm, potrivit realitatea.net.

Prinţul, al treilea în ordinea de succesiune la tronul suedez, se afla cu câţiva prieteni în faţa unui club de noapte din Cannes, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în momentul în care a fost atacat, fără să fi provocat pe cineva, de un bărbat necunoscut, au precizat reprezentanţii Palatului regal suedez într-un comunicat, potrivit căruia prinţul nu a fost rănit.

Potrivit tabloidului suedez Aftonbladet, incidentul s-a produs în faţa clubului Baoli, în jurul orei locale 03.00, în momentul în care câteva persoane l-au înconjurat pe prinţ, iar un bărbat l-a lovit cu pumnul în zona cefei.

Prinţul Carl Philip, duce de Värmland, este al doilea copil dintre cei trei şi singurul fiu al regelui Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei şi al reginei Silvia Sommerlath. Născut prinţ moştenitor al Suediei, el a deţinut acest titlu şi prima poziţie în linia de succesiune la tron până la 1 ianuarie 1980.

La acea dată, prinţul Carl Philip a fost deposedat de titlu datorită unei modificări în Actul de Succesiune, prin introducerea primogeniturii (dreptul primului născut). De atunci, prinţul Carl Philip este al treilea în linia de succesiune la tronul suedez, după sora sa mai mare, prinţesa Victoria, şi fiica acesteia, prinţesa Estelle. Prinţul Carl Philip al Suediei, în vârstă de 33 de ani, a fost atacat de un bărbat necunoscut, la ieşirea dintr-un club din Cannes, fără să fie însă rănit, au anunţat duminică reprezentanţii Palatului regal din Stockholm, potrivit realitatea.net.

Prinţul, al treilea în ordinea de succesiune la tronul suedez, se afla cu câţiva prieteni în faţa unui club de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 48 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 27 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 32 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 48 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°