O ştie o lume întreagă: mulţi autori sunt plătiţi în funcţie de numărul de cuvinte pe care le conţin manuscrisele propuse editurilor. Numai aşa se explică de ce Camilla Läckberg a dilatat, până la marginile suportabilului, dimensiunile thrillerului său "Copilul german".

_____________________________

În acest roman se repetă cu obstinaţie scene care prezintă băutul cafelei cu biscuiţi – acasă, în vizită, la birou -–, se oferă indicaţii despre schimbatul scutecelor la bebeluşi sau se descriu, pe numeroase pagini, relaţiile mai mult sau mai puţin încordate din unele familii. Până şi adoptarea unui câine rătăcit de stăpânii săi are parte de o prezentare consistentă. Ca să nu mai amintim despre problemele amoroase ale unora dintre eroi, fără o relevanţă deosebită în desfăşurarea acţiunii. Sunt incluse şi multe discuţii despre concediul de paternitate de care beneficiază suedezii. Din pricina sumedeniei de detalii parazitare, naraţiunea are, deseori, un ritm trenant, devenind plicticoasă. E ca şi cum o gospodină dornică să-şi epateze oaspeţii face un tort în care pune prea multe ingrediente. Arată impozant pus pe masă, dar poţi să te aştepţi ca în farfurioară să nu primeşti cea mai apetisantă felie.

Ţi totuşi avem de-a face cu o poveste interesantă şi tulburătoare, pe care Camilla Läckberg, dacă ar fi spus-o mai pe scurt, ar fi avut un impact formidabil.

Unele personaje sunt cunoscute din alte cărţi ale faimoasei autoare suedeze: Erica Falck, o scriitoare de romane poliţiste inspirate din cazuri reale, Patrik Hedstrom, ofiţer la secţia de poliţie Tanumshade din orăşelul Fjallbacka, Bertill Mellberg, şeful lui, şi încă alte câteva, cu un aport mai mic sau mai mare în desfăşurarea evenimentelor relatate.

Moartea unui bătrân respectabil, Erik Frankel, un împătimit de istorie, naşte întrebări. Crimă cu premeditare? Accident? Fratele l