Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat presei că până la sfârşitul acestei luni, Complexul Energetic Oltenia va avea manager profesionist. Cu alte cuvinte, cel puţin teoretic, atât membrii actuali Consiliului de Supreaveghere, cât şi cei ai Directoratului, vor fi înlocuiţi cu unii „profesionişti” până la 1 septembrie.
Calendarul privatizărilor a fost refăcut, fiind discutat de autorităţile române cu delegaţii Fondului Monetar Internaţional. Astfel, miniştrii Economiei şi Finanţelor au comunicat presei că în a şasea revizuire a acordului convenit cu FMI, decalarea privatizărilor companiilor de stat, precum şi o serie de măsuri pentru stimularea creării de noi locuri de muncă şi amânarea coplăţii în sistemul medical, au fost agreate de oficialii bancari internaţionali.
Selecţie pe bază de competenţe clare
Ministerul Daniel Chiţoiu a făcut cunoscut ce a mai promis FMI: „Ne-am mai asumat ca până la sfârşitul lunii septembrie, respectiv sfârşitul lunii august, să avem managementul profesionist implementat la Electrica Furnizare, la Complexul Energetic Oltenia şi, de asemenea, pentru companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz şi Romgaz să avem implementat managementul profesionist până la sfârşitul anului”, a mai spus Chiţoiu. De asemenea, şi ministrul Finanţelor, Florin Georgescu a afirmat că managementul profesionist este o prioritate pentru companiile de stat: „Se vor introduce conduceri profesioniste – şi acestea de astăzi sunt – dar bazate pe o selecţie competitivă la nivelul societăţilor comerciale cu capital de stat; mai întâi un pachet de zece societăţi comerciale şi regii autonome vor beneficia de un management privat, profesionist, selectat pe bază de criterii de performanţă foarte clare”, a încheiat ministrul Finanţelor.
„Acţiunile majoritare, pe bursă”
Daniel Chiţoiu vorbeşte şi despre viitoarele listări d