Formaţia Universitatea Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Viitorul Constanţa, într-un meci contând pentru etapa a IV-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Dinu '1 şi Cleiton '77, respectiv Dică pentru Viitorul '90+3, potrivit Mediafax. U Cluj a deschis scorul încă din minutul 1, când Cleiton a centrat de pe dreapta iar Viorel Dinu a înscris cu capul din careu. Cleiton a majorat avantajul în minutul 77, când a marcat cu un şut de la marginea careului. Nicolae Dică a redus din diferenţă în minutul 90+3, după ce a înscris cu capul la un corner de pe stânga.
„Atât am putut, noi am încercat. Nu avem încă experinţă şi mai avem multe de învăţat. Dică e Dică, îl aşteptăm să se refacă şi să ne ajute”, a declarat Gheorghe Hagi, patronul formaţiei Viitorul Constanţa.
„Importante sunt cele trei puncte. Am câştigat cu două nou promovate cu care ne batem în zona fierbinte”, a precizat Cristi Dulca, antrenorul Universitatea Cluj.
Universitatea Cluj: Balauru - Krumov, Szilagyi (Da Silva '46), Christou, Mendy - V. Gheorghe, Muzac (Pătraşcu '62) - Dos Santos, Dinu, Paulinho (Tobă '76) - Cleiton. Antrenor: Cristi Dulca
Viitorul Constanţa: Vâtcă - Mladen, Bejan, Larie, Turcu (Lazăr '66)- Benzar, Onicaş, Cârstocea (Albu '46) - Iancu, Cristea (Dică '76), Chiţu. Antrenor: Cătălin Anghel.
Cartonaşe galbene: Paulinho '38, V. Gheorghe '39, Muzac '59, Mendy '70, Tobă '86 / Mladen '31, Iancu '72
Meciul a fost arbitrat de Cătălin Popa, ajutat de Ciprian Damşa şi Gabriel Stroe.