Doi şoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi în trafic de către poliţişti, conducând după ce au consumat băuturi alcoolice. Astfel, pe 10 august, în jurul orelor 08.40, Radu B., de 26 de ani, originar din comuna Costişa, judeţul Neamţ şi care circula la volanul unui Dacii prin localitatea Tulnici, a fost oprit în trafic de oamenii legii. Şoferul a fost verificat şi s-a constatat că urcase la volan deşi consumase băuturi alcoolice şi prezenta o îmbibaţie alcoolică de 0,61 miligrame/litru, alcool pur în aerul expirat. Radu a rămas o vreme pieton, fiindu-i reţinut permisul de conducere. Pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia a fost condus şi la recoltare de probe biologice şi s-a ales şi cu dosar penal de cercetare.
Un alt caz în care poliţiştii rutieri au depistat un şofer băut în trafic este cel al lui Constantin-Cătălin N., de 32 de ani, din oraşul Panciu. Bărbatul a fost oprit în trafic sâmbătă noapte, în jurul orelor 23.30, în timp ce circula pe DN2D, prin localitatea Lepşa, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Logan. În urma verificărilor s-a constatat că înainte de a se urca la volan consumase băuturi alcoolice, din moment ce avea o alcoolemie de 0,74 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Constantin s-a ales, de asemenea, cu dosar penal.
Doi şoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi în trafic de către poliţişti, conducând după ce au consumat băuturi alcoolice. Astfel, pe 10 august, în jurul orelor 08.40, Radu B., de 26 de ani, originar din comuna Costişa, judeţul Neamţ şi care circula la volanul unui Dacii prin localitatea Tulnici, a fost oprit în trafic de oamenii legii. Şoferul a fost verificat şi s-a constatat că urcase la volan deşi consumase băuturi alcoolice şi prezenta o îmbibaţie alcoolică de 0,61 miligrame/litru, alcool pur în aerul expirat. Radu a rămas o vreme pi