Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia va împrumuta săptămâna viitoare până la 5 miliarde euro pentru a plăti obligaţiuni scadente

Publicat in Gandul, duminică 12 august 2012 ·

Grecia va încerca să împrumute marţi o sumă neobişnuit de mare, de până la 5 miliarde de euro, prin vânzarea de de titluri pe termen scurt, singurul mod în care statul elen poate accesa piaţa financiară, pentru a acoperi plata unor obligaţiuni ajunse la scadenţă şi cheltuieli generale, informează Mediafax.

Guvernul de la Atena va reuşi, probabil, să atragă întreaga sumă vizată, scrie cotidianul american Wall Street Journal, întrucât datoria pe termen scurt a ţării este acceptată ca garanţie de către Banca Centrală Europeană (BCE). Băncile elene, dornice să acceseze facilităţile de urgenţă ale BCE, vor cumpăra, probabil, titlurile.

Agenţia Elenă de Administrare a Datoriei a anunţat că va scoate la licitaţie titluri pe 13 săptămâni de 3,1 miliarde de euro. Alte două emisiuni ar putea urca totalul împrumutat la 5 miliarde de euro, dacă atrag maximul sumelor vizate.

Grecia a vândut în această săptămână titluri pe 26 de săptămâni în valoare de un miliard de euro.

Creşterea împrumuturilor pe perioadă scurtă a rămas singura opţiune a statului elen, după ce partenerii din zona euro au refuzat să asigure ţării un credit punte până la eliberarea unei noi tranşe cruciale din ajutorul extern.

Grecia discută cu creditorii internaţionali - UE, FMI şi BCE - un nou pachet de austeritate de 11,5 miliarde de euro, necesar ca statul să primească următoarea tranşă, de 31 miliarde de euro. O decizie privind acordarea fondurilor nu va fi luată până în octombrie.

Statul elen trebuie să răscumpere la 20 august obligaţiuni de 3,1 miliarde de euro, aflate în cea mai mare parte în posesia BCE.

Grecia va încerca să împrumute marţi o sumă neobişnuit de mare, de până la 5 miliarde de euro, prin vânzarea de de titluri pe termen scurt, singurul mod în care statul elen poate accesa piaţa financiară, pentru a acoperi plata unor obligaţiuni ajunse la sca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 35 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 2 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 45 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 8 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 47 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Răspunsul Chinei după ce UE a scos-o de la licitații de 60 de miliarde de euro: „Nu avem altă opțiune”

HotNews acum 3 ore
Ministerul chinez al Finanțelor a anunțat duminică faptul că restricționează achizițiile guvernamentale de dispozitive medicale din Uniunea Europeană cu o valoare mai mare de 45 de milioane de yuani (6,3 milioane de dolari), ca răspuns la măsurile l

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum 57 minute
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/18°