Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona, Paula și Aura, frumoasele festivalului

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 12 august 2012 ·

Trioul feminin care putea candida oricând la titlul de cele mai frumoase vizitatoare ale Festivalului de Datini și Obiceiuri Românești de la Răstolița a fost alcătuit din surorile Simona, Paula și Aura din Morăreni. Deși nu au venit la manifestare îmbrăcate în port popular, domnișoarele din Morăreni au atras în permanență privirile vizitatorilor de „La Alei”, datorită frumuseții și eleganței lor native. “Este foarte frumos la festival pentru că e multă lume, spectacol”, a afirmat Simona, în vârstă de 18 ani. „Am dori să se păstreze tradițiile cât mai bine. E foarte frumos și multă lume vine aici din zone diferite”, a punctat Aura, sora geamnănă a Simonei, ambele studente în primul al la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș. „Îmi place la festival pentru că avem ocazia să ne întâlnim cu mulți prieteni”, a spus și Paula, mezina familiei, în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a XI-a. (S.T.) Trioul feminin care putea candida oricând la titlul de cele mai frumoase vizitatoare ale Festivalului de Datini și Obiceiuri Românești de la Răstolița a fost alcătuit din surorile Simona, Paula și Aura din Morăreni. Deși nu au venit la manifestare îmbrăcate în port popular, domnișoarele din Morăreni au atras în permanență privirile vizitatorilor de „La Alei”, datorită frumuseții și eleganței lor native. “Este foarte frumos la festival pentru că e multă lume, spectacol”, a afirmat Simona, în vârstă de 18 ani. „Am dori să se păstreze tradițiile cât mai bine. E foarte frumos și multă lume vine aici din zone diferite”, a punctat Aura, sora geamnănă a Simonei, ambele studente în primul al la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș. „Îmi place la festival pentru că avem ocazia să ne întâlnim cu mulți prieteni”, a spus și Paula, mezina familiei, în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a XI-a. (S.T.)

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Grupa A la EURO U21 2025: Slovacia, Spania şi Italia, adversarele tricolorilor

Mediafax acum 22 minute
Marţi, 3 decembrie, la Bratislava, au fost stabilite grupele pentru turneul final al Campionatului European U21, care se va desfăşura în Slovacia între 11 şi 28 iunie 2025. Echipa naţională a României a fost repartizată în Grupa A, alături de ţara g

Preşedintele sud-coreean Yoon renunţă la legea marţială

Mediafax acum 28 minute
Conform BBC, preşedintele Yoon Suk Yeol a declarat într-un discurs televizat că va reuni cabinetul pentru a renunţa la legea marţială. Mai devreme marţi, el anunţase că instaurează legea marţială pentru a contracara „forţele anti-statale” din rândul

Preşedinta Georgiei spune că Rusia duce un „război hibrid” împotriva României şi Moldovei. Despre Călin Georgescu: „Peste tot interpuşii ruşi fac aceleaşi promisiuni preelectorale”

News.ro acum 7 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, blocată într-o confruntare cu propriul guvern, a declarat într-un interviu pentru Reuters că Rusia, care a invadat deja Ucraina, duce un „război hibrid” împotriva Georgiei şi a altor ţări precum Moldova şi

Marius Tucă Show începe miercuri, 4 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 34 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu a discutat cu Elena Lasconi despre formarea unei majorități parlamentare pro-europeană: „Esențial este să păstrăm direcția actuală a României”

Libertatea acum 5 ore
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat într-o postare pe Facebook că a avut o întâlnire cu Elena Lasconi, candidatul USR ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, în care au discutat despre formarea unei majorități parlamentare pro-europene.

Elena Lasconi, explicaţii despre acuzaţii precum ”vrea să ne facă copiii gay”: Sunt creştină practicantă/ Căsătoria pentru mine este între o femeie şi un bărbat/ Este o manipulare de tip rusesc

News.ro acum 29 minute
Candidatul USR la preşedinţia României, Elena Lasconi, răspunde acuzaţiilor legate de faptul că ar susţine homosexualii, ea arătând că nu a susţinut niciodată ideea căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi amintind că, în urmă cu un an, a avut ”d

Doi tineri au murit în urma unui accident produs în Vaslui

Mediafax acum o ora
ISU Vaslui a anunţat că în accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite două persoane fiind încarcerate şi în stare de inconştienţă. Cea de-a treia victimă a fost e

Cel mai scump pom de Crăciun costă 2,3 milioane de euro. Unde este instalat și cu ce este împodobit VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Compania germană Proaurum, specializată în comerţul cu aur, a prezentat marţi, 3 decembrie, în oraşul Munchen, "cel mai scump" brad de Crăciun din Europa, cu o valoare estimată de 2,3 milioane de euro, relatează agenţia EFE. Acest pom de Crăciun, co

Lasconi anunţă miting pro-Europa în Piaţa Victoriei: „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene"

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui anunţ postat pe Facebook, manifestaţia pro-Europa va fi organizată joi, 5 decembrie, de la ora 17.00. „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene. Ne întâlnim în Piaţa Victoriei, de la ora 17:00”, este mesajul t

JAF ÎNARMAT la o bancă din Călărași. Un bărbat mascat a reuși să obțină o sumă impotantă de bani sub amenințarea unui pistol

Gandul acum 3 ore
Un atac sub ameninţarea armei a avut loc, marţi seară, la o sucursală a unei bănci din municipiul Călăraşi. Un bărbat îmbrăcat în negru, cu cagulă, a intrat în sediul băncii, singur, a scos de sub geacă un pistol şi a cerut bani. Conform surselor Gâ

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/3°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

5°/8°
joi

6°/8°
vin.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-0°/4°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/4°
vin.

1°/3°
Timisoara
acum

mar.

2°/7°
mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

3°/4°