În cele din urmă, deşi nu mai speram, am ajuns la amicalul lui Dinamo cu Barcelona. Pe lângă masa presei biletele costaseră aproape 300 de lei, cam tot pe-atâta vizavi, la tribuna a doua. Îngrozitor de scump pentru un meci, totuşi, amical. De aceeaşi părere au fost şi destui alţi pasionaţi de fotbal, din moment ce multe locuri au rămas libere. Nu aveam aşteptări speciale de la acest meci, îmi doream doar să-l observ pe viu pe Messi. Nu se poate spune că s-a menajat, accelerările cu mingea la picior fac parte din firea lui, sunt ca reflexele condiţionate. Dar, în rest, n-a depus nici un fel de efort şi adevărul este că nici n-ar fi avut motive. Gazonul era îngrozitor, iar Dinamo dădea o replică fricoasă, care nu îmbia la spectacol. A avut, cu îngăduinţă, vreo două ocazii de gol, târziu, în repriza secundă. În opinia mea, dacă tot ai şansa să joci un amical cu Barcelona, de ce nu ai face-o curajos?, că doar importante nu sunt cele trei puncte, conform clişeului. Mi-a plăcut fundaşul Coulibaly, poate fi un câştig. La trecerea prin zona mixtă, Messi a mai făcut un dribling, lăsând cu buza umflată puhoiul de fotoreporteri şi de ziariste, dar şi pe cei câţiva fani strecuraţi acolo. A fost scos prin altă parte, unde se pare că avea programată o întâlnire cu suporteri cu handicap, aflaţi în cărucior. Presa s-a consolat cu Villa, cel care era cam nevorbit după atâtea luni de convalescenţă.

S-a terminat şi Olimpiada, Brazilia a zbârcit-o la fotbal, golul secund al mexicanilor aducându-mi aminte de reuşitele lui Zidane, dintr-o altă finală cu brazilieni. Dar, dacă aş fi curios să văd pe cineva de la Londra cu mingea la picior, acela nu ar fi un fotbalist. Usain Bolt îl tot curtează prin declaraţii pe Sir Alex Ferguson şi chiar cred că poate fi o soluţie interesantă pentru postul de atacant. Poate nu chiar la nivel de Manchester United, dar măcar la o echipă cu