Patru oameni împuşcaţi mortal şi apoi îngropaţi în locuri pe care nimeni nu le ştie şi familii întregi deportate în arşiţa Dobrogei. Acesta este preţul plătit de satul Calafindeşti pentru îndrăzneala de a se fi ridicat împotriva unui sistem dictatorial.
Se întâmpla în torida lună august a anului 1949, când comuniştii încercau să-şi impună cu forţa noul sistem pe care aveau să-l implementeze în România pentru următorii 40 de ani.
După un război devastator, dar şi după anii de secetă care au vlăguit până la epuizare populaţia, recolta din 1949 se anunţa una destul de bună. Din păcate pentru ţărani, statul comunist le-a impus să ducă toate recoltele într-un anumit loc, pe arie, aşa cum se spunea atunci, iar acolo aveau de plătit cotele către autorităţi. La final, nu se ştie dacă mai aveai ce pune în coşul căruţei. Câţiva săteni din Calafindeşti au încercat să păcălească vigilenţa Miliţiei şi a activiştilor de partid şi au luat câţiva snopi cu orz acasă. Informatorii şi-au făcut datoria şi „hoţii” au fost luaţi la Miliţie, la anchetă.
Era pe 5 august 1949, iar incidentul s-a dovedit doar scânteia unui eveniment sângeros.
Moş Gheorghe Lauric, martor direct al rebeliunii din urmă cu 63 de ani
În Calafindeşti mai există şi câţiva martori ai brutalităţii cu care comuniştii au înţeles să se impună. Moş Gheorghe Lauric are acum 82 de ani, iar la acea vreme era un flăcău în toată puterea cuvântului.
Ziua de 5 august şi-a petrecut-o împreună cu unul dintre cei patru oameni căzuţi sub gloanţele miliţienilor, Vasile Caciur. „Am fost cu el la coasă, iar pe drum mi-a spus:
Pentru octogenar, evenimentele din urmă cu 63 de ani sunt atât de vii, de parcă s-ar fi petrecut ieri.
Pe 6 august 1949, zi în care cre
