Mesaj dur transmis de Philip Gordon premierului Victor Ponta şi preşedintelui interimar Crin Antonescu, la capătul unei zile în care emisarul american s-a mai întâlnit cu preşedintele suspendat Traian Băsescu. În esenţă, emisarul administraţiei Obama exprimă îngrijorările SUA faţă de voturile "ilegale" de la referendum, faţă de încercările de schimbare a listelor electorale permanente şi faţă de presiunile politice asupra judecătorilor CCR.
Philip Gordon, emisarul trimis de Administraţia Obama la Bucureşti pentru a discuta despre evenimentele politice "îngrijorătoare" din România, s-a întâlnit luni mai întâi cu Traian Băsescu, apoi cu Crin Antonescu şi cu Victor Ponta, de la care a declarat că a auzit "ce trebuia".
"Evident, e mai important ce fac oamenii decât ce spun. Dar tot ceea ce pot să sper, după aceste întâlniri, este că ei (oficialii români, n.red.) conştientizează importanţa acestor lucruri şi că vor respecta aceste principii", a anunţat, în cursul serii, oficialul SUA, care a subliniat că ţara sa susţine pe deplin cele 11 solicitări ale Comisiei Europene pentru România.
Gordon a explicat, într-o întâlnire cu jurnaliştii, că a venit în România pentru a exprima preocupările Statelor Unite cu referire la referendumul pentru demiterea preşedintelui. "Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat", a spus Philip Gordon, citat de Mediafax.
Ziua discuţiilor. Primul vizitat - Băsescu
Gordon, Asistent pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice din cadrul Departamentului de Stat american, a mers mai întâi la sediu