Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incidente incredibile pentru suporterii Stelei înainte de ajungerea în Mediaş: "I-au perforat mîna cu o furcă!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 13 august 2012 · ·

Suporterii Stelei susţin că au fost atacaţi fără motiv de cîţiva locuitori din localitatea Slimnic, un fan alegîndu-se cu capul spart după ce a fost lovit cu lopata, iar altul ajungînd la spital în stare gravă, cu mîna străpunsă de o furcă.

În jur de 80 de suporteri ai Stelei au plecat ieri spre Mediaş pentru a asista la meciul echipei preferate. Unuia dintre suporteri i s-a făcut rău, iar autocarul fanilor a fost oprit în localitatea Slimnic. Aici începe calvarul prin care au trecut doi dintre ultraşii roş-albaştri.

"Trei persoane au încercat să facă rost de ceva medicamente şi apă de la localnicii din Slimnic. La un moment dat, dintr-o curte au sărit şase persoane cu lopeţi, furci şi topoare şi au tăbărît pe suporterii Stelei", susţin cei care se aflau în autocar. "Unul din fanii noştri a luat o lopată în cap, unul s-a ferit de topor, iar al treilea a fost mai cel care a avut cel mai mult de suferit. Are mîna perforată de la o furcă. Toţi au ajuns la spitalul din Sibiu pentru îngrijiri, ultimul fiind în stare foarte gravă, avînd nevoie de o operaţie de urgenţă la Bucureşti", a spus ieri seară unul dintre liderii galeriei steliste.

Restul suporterilor nu au mai putut continua drumul spre Mediaş după ce poliţia i-a luat pe toţi la secţie pentru a da declaraţii despre incident. În plus, fanul cu mîna perforată de furcă nu putea fi transportat la Bucureşti, după ce angajaţii de la ambulanţă l-au informat că transportul în Capitală ar costa 1.500 de lei. "Am renunţat să mai mergem la meci, chiar dacă cumpărasem deja toate biletele care ne erau alocate. Am mers din om în om şi am încercat să facem o chetă pentru a ajunge cu colegul nostru la Bucureşti pentru a intra în operaţie", au mai precizat suporterii stelişti prezenţi la faţa locului.

Suporterii Stelei susţin că au fost atacaţi fără motiv de cîţiva locuitori din localitatea Slimnic, un fan

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 5 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°