Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Implementarea taxei pe tranzactii financiare, in atentia companiilor din UE

Publicat in Daily Business, luni 13 august 2012 ·

Implementarea Taxei pe Tranzactii Financiare (TTF) a intrat in linie dreapta, cel putin 15 state membre UE fiind asteptate sa depuna o cerere catre Comisia Europeana privind implementarea anticipata pana la sfarsitul anului 2012.

Companiile trebuie sa monitorizeze atent aceasta evolutie, intrucat trebuie sa inceapa pregatirile privind aceasta taxa cat mai curand posibil, spun oficialii Deloitte Tax.

Comisia Europeana (CE) a adoptat propunerea legislativa pentru introducerea taxei pe tranzactii financiare (TTF) in UE pe 28 septembrie 2011, obiectivul final fiind aplicarea acestei taxe de catre toate cele 27 de state membre. In cazul in care proiectul urma sa fie aprobat, propunerea ar fi intrat in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2014. Consiliul European si Consiliul Ministrilor Economiei si Finantelor (ECOFIN) au recunoscut totusi ca mai multe state membre au dorit sa lanseze o cerere pentru Procedura de Cooperare Consolidata (PCC) in scopul adoptarii acesteia pana la sfarsitul anului 2012.

PCC este o procedura legislativa care se utilizeaza in cazul in care nu se obtine unanimitatea in randul statelor membre privind Directiva TTF. Cel putin 9 state membre ar trebui sa depuna o cerere catre Comisia Europeana privind utilizarea PCC pentru ca aceasta procedura sa fie luata in considerare. Odata ce aceasta cerere este depusa, propunerea Comisiei Europene catre Consiliul European ar trebui sa contina detalii cheie privind aceasta taxa.

Conform prevederilor propunerii, taxa este aplicabila tuturor tranzactiilor cu instrumente financiare efectuate intre institutii financiare in care cel putin una dintre parti este stabilita in Uniunea Europeana. Schimbul de actiuni si obligatiuni ar fi taxat cu o cota de 0,1%, iar tranzactiile cu derivative cu o cota de 0,01%. Locul taxarii ar fi statul membru unde institutia financiara implicata

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 35 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 44 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 57 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 14 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°