Mircea Sandu renunţă la FRF… în 2014. Oficialul a spus că nu va mai candida pentru încă un mandat de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.
”Nu mai simt motivaţie”, a declarat Mircea Sandu. El a precizat însă că mai are câteva proiecte, printre care organizarea Campionatului European în 2020 în comun cu altă ţară. ”Suntem în linie dreaptă pentru CM din 2014, deşi Piţurcă are ca obiectiv calificarea la CE 2016”, a mai spus Sandu, care a făcut un scurt rezumat al mandatului selecţionerului Victor Piţurcă, transmite Agerpres.
”De la preluarea echipei de către Victor Piţurcă s-au disputat 11 jocuri, iar miercuri o să fie jocul 12 cu Slovenia. Avem 5 victorii, 5 meciuri egale şi o înfrângere cu Belgia. Important este că s-au găsit 2-3 tineri care să fie în echipa naţională în viitor”, a afirmat Mircea Sandu, care consideră că este bun semnalul lui Piţurcă pentru trezirea lui Chipciu.
Mircea Sandu a precizat că a fost la Londra, la Jocurile Olimpice, unde a asistat la cele două semifinale ale turneului de fotbal. ”Mexic a arătat că dacă se munceşte se poate obţine performanţă. Am văzut acolo civilizaţie, apoi am venit aici în ‘infern’. Adică am văzut greşelile de arbitraj din Liga I”, a declarat Mircea Sandu.
Mircea Sandu renunţă la FRF… în 2014. Oficialul a spus că nu va mai candida pentru încă un mandat de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.
”Nu mai simt motivaţie”, a declarat Mircea Sandu. El a precizat însă că mai are câteva proiecte, printre care organizarea Campionatului European în 2020 în comun cu altă ţară. ”Suntem în linie dreaptă pentru CM din 2014, deşi Piţurcă are ca obiectiv calificarea la CE 2016”, a mai spus Sandu, care a făcut un scurt rezumat al mandatului selecţionerului Victor Piţurcă, transmite Agerpres.
”De la preluarea echipei de către Victor Piţurcă s-au disputat 11 jocuri, iar miercuri o să fie jocul 12