Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistentul lui Hillary Clinton este preocupat de decizia Curţii Constituţionale de finalizare a referendumului

Publicat in Adevarul, luni 13 august 2012 ·

Philip Gordon, asistentul secretarului de stat american Hillary Clinton, s-a interesat în discuţia cu premierul Ponta despre evoluţiile politice recente din România şi a exprimat o serie de preocupări faţă de decizia Curţii Constituţionale de finalizare a procedurii referendumului, potrivit Mediafax.

Într-un comunicat redactat la finele întâlnirii, Executivul arată că premierul Victor Ponta a oferit oficialului american informaţii relevante pentru subiectele ce preocupă partea americană, apreciind că această vizită va contribui la o mai bună informare asupra evoluţiilor şi opţiunilor democratice din România.

A fost subliniat interesul Guvernului pentru ca instituţiile în drept să emită cât mai curând posibil decizii privind rezultatul final al referendumului, astfel încât agenda de priorităţi a României în plan economic şi social să poată avansa mai rapid, se mai arată în comunicat.

În ceea ce priveşte stadiul de implementare a obiectivelor Parteneriatului Strategic, ambele părţi au reafirmat importanţa menţinerii setului de priorităţi deja convenite.

Victor Ponta a reafirmat angajamentul Guvernului pentru acest Parteneriat ca pilon de bază al politicii externe a României. Premierul a făcut o scurtă informare asupra discuţiilor din aceste zile cu delegaţia comună a FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, precum şi asupra obiectivelor Executivului în următoarele luni.

Oficialul american s-a întâlnit anterior atât cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, cât şi cu preşedintele interimar Crin Antonescu. În discuţia de la Palatul Cotroceni, Philip Gordon i-a transmis preşedintelui interimar că autorităţile de la Washington sunt preocupate de evoluţiile politice din România.

Asistentul secretarului de stat american Hillary Clinton, Philip H. Gordon, a venit la Bucureşti „pentru a discuta despre îngri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Călin Georgescu, mesaj cu trei zile înainte de alegerile parlamentare: Nu am niciun partid, nu simpatizez niciun partid nici parlamentar și nici neparlamentar

G4Media acum o ora
Călin Georgescu, candidatul cu mesaj pro-rus și anti-occidental care a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale, a anunțat miercuri, cu doar trei zile înainte de alegerile parlamentare, că nu are și nu susține nici un partid. Declarația vine în

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum o ora
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°