* Marius Dima a fost jucătorul meciului
Formaţia pregătită de Darie şi Ivan a câştigat la scor, 5-0, amicalul cu Viitorul Însurăţei, aceasta fiind ultima verificare a celor două formaţii înainte de startul turului Ligii a IV-a.
Prima repriză a fost echilibrată, cu ocazii de o parte şi de alta, dar Marius Dima, Durbacă şi Velicu nu şi-au trecut numele pe lista marcatorilor pentru Conpet şi nici Bratosin, în minutul 44, pentru Viitorul.
Repriza a doua a fost la discreţia echipei din Cireşu. Dima a deschis scorul, Vârlan l-a majorat la 2-0 şi din nou Marius Dima a marcat pentru 3-0. Coman şi Nanu au mai înscis pentru Conpet, care s-a impus meritat cu 5-0, cu toate că în această repriză şi Andrei Crăciun a fost în două rânduri foarte aproape de gol.
"A fost o repetiţie reuşită înainte de startul campionatului, sper să avem un parcurs asemănător şi în meciurile oficiale, atunci când se va juca pe puncte", a spus Vasile Darie, la finalul partidei.
Conpet: Stoica - Grozea, Coman, Stănciulescu, Ghizman - Preda, Mâţă, Dima - Pavel, Durbacă, Velicu.
Au mai jucat Popovici, Vârlan, Cireaşă, Crăciun, Radu şi Nanu.
* Marius Dima a fost jucătorul meciului
Formaţia pregătită de Darie şi Ivan a câştigat la scor, 5-0, amicalul cu Viitorul Însurăţei, aceasta fiind ultima verificare a celor două formaţii înainte de startul turului Ligii a IV-a.
Prima repriză a fost echilibrată, cu ocazii de o parte şi de alta, dar Marius Dima, Durbacă şi Velicu nu şi-au trecut numele pe lista marcatorilor pentru Conpet şi nici Bratosin, în minutul 44, pentru Viitorul.
Repriza a doua a fost la discreţia echipei din Cireşu. Dima a deschis scorul, Vârlan l-a majorat la 2-0 şi din nou Marius Dima a marcat pentru 3-0. Coman şi Nanu au mai înscis pentru Conpet, care s-a impus meritat cu 5-0, cu toate c