În timp ce se îndreptau spre Mediaş, unde echipa lor urma să joace cu Gaz Metan, câţiva suporteri ai Stelei au coborât în comuna sibiană Slimnic pentru "a se uşura". Nu şi-au făcut necesităţile pe câmp, ci au intrat într-o curte şi au urinat pe gard, pe casă şi pe maşina lui Constantin T. Înfuriat, proprietarul a ieşit să le ceară socoteală. Cearta s-a transformat, rapid, într-o adevărată bătălie cu pietre, lopeţi, sticle şi topoare. Toţi pasagerii autocarului au sărit la bătaie. Îngroziţi de agresivitatea suporterilor, vecinii au chemat Poliţia. Doar intervenţia jandarmilor şi a mascaţilor a reuşit să potolească spiritele. În timpul altercaţiei, doi dintre suporteri (M. Robert, în vârstă de 20 de ani şi D. Eugen, în vârstă de 25 de ani, ambii domiciliaţi în Bucureşti), au suferit vătămări corporale, fiind transportaţi pentru îngrijiri medicale la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Decebal Todăriţă, bărbatul de 20 ani a fost diagnosticat cu plagă tăiată antebraţ drept. "Acesta a primit îngrijiri medicale, i s-a realizat toaleta plăgii, suturarea acesteia, precum şi alte investigaţii medicale specifice. S-a recomandat internare pe secţia Chirurgie Plastică, însă pacientul a refuzat internarea şi a fost transportat la Bucureşti. Bărbatul de 25 de ani a fost diagnosticat cu o plagă frontală, i s-au acordat îngrijiri medicale, iar starea lui nu a necesitat internare", a declarat Todăriţă. Proprietarul gospodăriei atacate de suporteri s-a ales cu capul spart, maşina distrusă şi cu geamurile casei sparte. Martorii spun că n-au văzut în viaţa lor atâta agresivitate. "Urlau ca sălbaticii. Dădeau cu sticle, cu pietre, urlau, înjurau. Nu ştiu cât erau de beţi, eu cred că erau drogaţi, se purtau ca nişte sălbatici", povesteşte o vecină care a asistat la toată scena de groază.
După scandalul monstru provocat la Slimnic