Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, estimează că termenul fezabil pentru ieşirea companiei din insolvenţă este 30 iunie 2013, luna octombrie a acestui an, dată înaintată de unii oficiali, fiind nerealistă.
'Insolvenţa nu trebuie să sperie pe nimeni şi nici faptul că Hidroelectrica va sta mai mult de luna octombrie în această stare, ci chiar ar trebui să îşi dorească acest lucru. Ştiu că pare o inepţie şi i-am contrariat pe mulţi, dar termenul pe care eu îl estimez ca fiind fezabil este 30 iunie 2013', a declarat Borza.
Acesta a precizat ca a născut numeroase controverse declaraţia sa referitoare la faptul că toate societăţile cu capital de stat ar trebui să treacă prin 'purgatoriul insolvenţei', el fiind un adept al acestei măsuri. Pe de altă parte, Borza a menţionat însă că nu este un partizan al managementului privat în societăţile cu capital de stat, considerând că reprezintă doar 'bani aruncaţi pe fereastră'.
'Nu trebuie să ne facem iluzii în ceea ce priveşte managementul profesionist sau privat la companiile de stat. Niciun management adus de la Londra sau Washington nu poate să facă curăţenie într-o societate cu capital de stat, pentru că va găsi aceleaşi contracte împovărătoare, pe care nu va vrea să le denunţe. Dacă va vrea să facă acest lucru, va trebui să plătească sute de milioane de euro penalităţi, pentru că aceste contracte au fost făcute de avocaţi deştepţi ai unor băieţi deştepţi şi s-au securizat din punct de vedere al rezilierii unilaterale', a explicat Borza.
În opinia acestuia, managerul privat se va trezi cu plata unor indemnizaţii pentru fiecare salariat pe care va dori să îl dea afară, în condiţiile în care salariul mediu brut în Hidroelectrica depăşeşte 1.643 euro/lună.
'Aceşti manageri privaţi, plăţi cu 100.000 euro sau poate cu un milion de euro pe lună, s