În aceste zile toride în care se revarsă peste întreaga natură (inclusiv cea... umană!) valuri de căldură... incendiară, iar extinctorul natural (ploile) nu funcţionează să mai stingă arşiţa, să mai răcorească aerul, să mai învioreze animalele, câmpul, culturile, florile, firesc, gândurile caută şi ele un pic de răcoare, printre amintiri. Mai, mai că-ţi vine să invoci precum Villon în „Balada doamnelor din alte vremuri“: „Dar unde sunt zăpezile de altădată?“. Sigur, „cheia“ originală rămâne, aşa cum spune chiar poetul, în versul său, în gândurile, amintirile sale despre „mintoasa Eloise“, despre „lungana Berthe“ ori despre alte doamne din alte vremuri. Aici, în acest (con)text, în locul descântecului clasic („paparudă-rudă, vino de ne udă...“), am încărcat versul - sintagmă al lui Villon doar cu o adiere proaspătă, răcoroasă, venită dinspre aerul curat, proaspăt, ozonat şi rece al iernilor (din amintiri), care să mai mişte aerul uscat, supraîncălzit, al acestei veri! Suntem în 8 august. Se anunţă o răcire (?) a vremii, cu două-trei grade (!), pentru două-trei zile, după care canicula se-ntoarce.
Stau de vorbă cu un bătrân, sub un nuc uriaş, în curtea unei case de pe Valea Gurghiului. E un bătrân între două vârste, să zic aşa. Se destăinuie: „De când mă ştiu, şi mă ştiu de mult pe-acest pământ, n-o fost asemenea călduri şi asemenea secetă; poate în ’47, da’ la noi n-o fost aşa tare ca-n Moldova“. Încerc să-i alung tristeţea: „Hai, că imediat vine toamna şi scăpăm de căldura asta mare!“. Îmi răspunde cu voce nesigură: „No, să vină-atunci! n-ar mai fi mult; cam după Sântămărie Mare ar cam trebui să se-audă cum suflă vântul prin mirişti, semn că toamna e aproape“. Ce să-i spun? Bine că n-a ascultat prognoza la TV. Dacă asculţi prognoza meteo pe două luni, toamna e departe de a fi... aproape! Acuma, pe cin’ să crezi? Sateliţii meteo supersofisticaţi sau „progno