Doi minori dispăruţi din sânul familiilor au fost readuşi de poliţişti după câteva ore de căutări. În primul caz, un copil în vârstă de 13 ani din Târgu-Jiu, a dat fiori reci bunicilor în grija cărora se afla. Iniţial, poliţiştii din Târgu-Jiu au fost puşi pe jar de bunicul minorului, în vârstă de 40 de ani, care a povestit oamenilor legii că, nepotul său în vârstă de 13 ani, a plecat de la locuinţa sa şi până la momentul respectiv nu a mai revenit. Urmare a activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate de poliţiştii gorjeni, s-a stabilit că minorul se află pe raza municipiului Craiova, judeţul Dolj. Informaţiile obţinute despre minor au fost comunicate poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova, care, în scurt timp, l-au depistat pe copil şi l-au încredinţat bunicii. De asemenea, în aceeaşi zi, din comuna Jupâneşti, judeţul Gorj, a apelat Serviciul Unic de Urgenţă 112, sesizând faptul că spre seară, a observat lipsa, de la domiciliu, a fiului său, în vârstă de 10 ani. În urma activităţilor de cercetare şi căutărilor efectuate, minorul a fost depistat, la scurt timp, de către poliţişti, pe raza comunei Bărbăteşti, judeţul Gorj, la o distanţă de aproximativ doi kilometri de locuinţă, pe un drum industrial. Poliţiştii au stabilit că minorul nu a fost victima vreunei infracţiuni, fiind încredinţat familiei.
Doi minori dispăruţi din sânul familiilor au fost readuşi de poliţişti după câteva ore de căutări. În primul caz, un copil în vârstă de 13 ani din Târgu-Jiu, a dat fiori reci bunicilor în grija cărora se afla. Iniţial, poliţiştii din Târgu-Jiu au fost puşi pe jar de bunicul minorului, în vârstă de 40 de ani, care a povestit oamenilor legii că, nepotul său în vârstă de 13 ani, a plecat de la locuinţa sa şi până la momentul respectiv nu a mai revenit. Urmare a activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate de poliţiştii gorjeni,