Dl Băsescu trebuia să fi învăţat ceva de la fostul prim-ministru Theodor Stolojan.
Ceea ce par să fi uitat politicienii de azi este că, uneori, vorbele pot atârna la fel de mult ca şi faptele. Sigur, asta nu înseamnă că ai noştri se omoară cu făptuitul, ci doar că nu ştiu totdeauna să-şi folosească darul vorbirii. Să luăm ca exemplu fosta guvernare. Într-o Românie aflată pe culmile crizei, regimul Băsescu-Boc era nevoit să constate, în urmă cu doi-trei ani, că statul a ajuns la fundul sacului.
A urmat, pe 6 mai 2010, anunţul făcut de preşedinte (în numele puterii, în general, deci şi al premierului) privind măsurile de austeritate. Pe scurt, tăierea cu 25% a salariilor bugetare şi cu 15% a pensiilor şi ajutorului de şomaj. Orice s-ar zice, acesta a fost declicul care a dus la scăderea abruptă a încrederii populaţiei în cuplul Băsescu-Boc. O arată cifrele tuturor sondajelor de opinie care reţin, statistic, amploarea unui eşec politic.
În fond, unde a greşit fosta guvernare? Încet-încet, ne dăm seama că, dacă nu s-ar fi pus piciorul în prag, ne puteam afunda demult într-o situaţie fără ieşire. Ca a Greciei sau, cine ştie, chiar mai rău. Abia acum înţelegem că rezervele bugetului erau pe secate. Că, în momentul respectiv, România nu mai avea bani să continue plata efectivă a pensiilor şi salariilor la sumele de până atunci. Şi nici să-şi achite rata scadentă de aproximativ un miliard de euro către finanţatorii externi. Ceea ce ne-ar fi împiedicat să ne împrumutăm în continuare. Au confirmat-o, între timp, numeroşi analişti economici şi chiar oficiali ai Băncii Naţionale.
Greşeala majoră a preşedintelui a fost modul în care le-a comunicat acest adevăr oamenilor: sec, rece, sumar, aproape cinic. Degeaba explică dânsul, post-factum, că ne găseam pe buza prăpastiei. Şi că nu existau alte soluţii pentru salvarea ţării. Degeaba se arată iritat azi
