Mulţi dintre managerii care participă pentru prima dată la şedinţele corporatiste se întreabă cum, cât, dacă şi care ar trebui să fie intervenţia lor vizavi de subiectele abordate în discuţiile cu şefii. Dacă sunt prea vorbăreţi, s-ar putea să li se ia în nume de rău, pentru că e posibil să bată câmpii, iar dacă tac, înseamnă că nu vor să se facă remarcaţi şi că nu ar trebui să se aştepte prea curând la o promovare.

Un consilier de credite dintr-o bancă locală povestea despre faptul că o colegă de-a sa, cea mai "vocală" din timpul şedinţelor şi care dădea cele mai multe sfaturi de îmbunătăţire a proceselor din bancă, era de pe ultimele locuri în topul angajaţilor cu cele mai multe vânzări de credite, iar cei mai buni aveau o atitudine mai "temperată" în discuţii. Şi cazul nu e singular.

"Am lucrat direct cu mai mulţi CEO în viaţa mea, am fost întrebat şi obişnuit să îmi spun părerea, nu prea tac dacă am ceva de spus. Însă am oameni cu care mă întâlnesc lunar de trei ani de zile şi nu scot o vorbă în şedinţă. Probabil intimidaţi de şefii mai mari, preferă să tacă decât să facă vreo greşeală. Sau sunt introvertiţi. Am cunoscut alţii care vorbeau tot timpul neîntrebaţi şi pe lângă subiect, ca să pară interesanţi şi care ar fi rămas mult mai interesanţi dacă tăceau", spune un director dintr-o bancă locală.

Angajaţii spun că în majoritatea cazurilor este bine să fie undeva la mijloc, nu să tacă tot timpul, ca să nu creadă restul că nu au niciun interes, dar nici să pună întrebări la fiecare problemă care se ridică. Majoritatea însă eşuează în tonalitatea pe care o folosesc atunci când spun ceva cu care nu sunt de acord.

"Rar am văzut performeri care să fie vorbăreţi în şedinţe. De obicei, cei care au rezultate bune tac, pentru că oricum ştiu destul de bine ce o să se întâmple - adică nimic - chiar dacă îşi expun punctul de vedere, pentru că decizi