Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce a aflat Protecţia Copilului despre nunta minorilor de baştani: "Este un bairam pentru ca fata să nu mai fie curtată de alţi bărbaţi"

Publicat in Adevarul, luni 13 august 2012 ·

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Timişoara s-a autosesizat în legătură cu nunta ţigănească, ţinută la sfârşitul săptămânii trecute în oraşul de pe Bega.

Elisei, fiul lui David Cârpaci şi Misalba, fiica lui Fulgereanu Stancu, amândoi în vârstă de 15 ani, au făcut avut parte de o nuntă ca-n poveştile ţiganilor. Zeci de maşini de lux, de la Bentley, Lamborghini, Rover, Ferrari şi Porche, muzica live al maneliştilor Guţă şi Adi Minune, ţinute de zeci de mii de euro comandate de la case de modă din Paris şi Londra, mâncare rafinată de la fructe de mare, la specialităţi exotice.

După bairamul dat de ţigani a venit peste ei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care s-a autosesizat, pentru că după Codul Civil, căsătoriile se pot face doar de la 18 ani, existând şi dispense speciale din partea primăriei în cazul minorii care au împlinit 16 ani.

La palatul ţigănesc nu au mai dat de copii, aceştia plecând imediat după petrecere în Germania, acolo unde îşi au domiciliul.

“Ne-am autosesizat după articolele apărute în presă şi ne-am dus la adresele familiilor de ţigani. Nu am mai găsit decât bunici şi neamuri, pentru că tinerii au plecat în Germania. Bătrânii au spus că nu a fost vorba de o nuntă în adevăratul sens al cuvântului, ci de o ceremonie specifică etniilor lor. Aceste aşa zise nunţi sunt pentru ca fata să nu mai fie curtată de alţi bărbaţi, pentru că este deja promisă. Nunta o vor face conform legilor după ce împlinesc 18 ani. Mai mult, ni s-a spus că cei doi nu locuiesc împreună în Germania”, a declarat Smaranda Marcu, purtător de cuvânt la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Timişoara.

Cei de la Protecţia Copilului spun că este prima nuntă ţigănească cu minori din acest an. Anul trecut, au existat aproximativ 20 de cereri la primărie pentru d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 3 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Slovenia – Danemarca, scor 1-1, Pentru danezi a marcat Eriksen

News.ro acum 35 minute
Echipa naţională a Sloveniei a încheiat la egalitate duminică, la Stuttgart, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, în primul meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Danezii au dictat legea în primul sfert de oră şi au şi deschis scorul,

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°