Trăind de mic pe străzi, călugărul Constantin Botoşan nu fu dus la biserică. Ştia doar că acolo vin oameni să se roage şi lasă milostenii la ieşire. Întru aceasta prindea el loc bun pe scări şi se îmbelşuga din puţinul credincioşilor.
Primii opt ani sunt mai grei...
De asemenea, micul vagabond nu prea fu dus nici la şcoală. Ţinându-se după fraţii săi pe străzile oraşului zis Bucureşti, el învăţă fapte necurate şi vorbe de ruşine. Fu ispitit de şarpele argintiu al aurolacului, dar învinse ispita asemenea fraţilor săi întâi născuţi, Florin şi Marius. Celălalt, Mihai, vai lui!, ascultă de şarpe şi ajunse aidoma şarpelui să trăiască pe sub pământ, departe de oameni şi de iubirea lor. Costel se lăsă însă înfrânt de patima ţigării şi multe necazuri îşi atrase cu această meteahnă blestemată. Din când în când, mai mult pentru a-şi încălzi trupul firav şi prost înveşmântat, micul boschetar se mai ducea la şcoală. Şcoala 19, "Tudor Arghezi", din centru. Inimosul director îl primea cu bucurie după ce-l curăţa trupeşte la duş şi-l primenea cu haine mirosind a Cocolino. Iar soaţa directorului îi aducea sandvişuri. Astfel se bucură copilul de un program "Cornul şi laptele" numai pentru el. Costeluş fu trecut din clasă în clasă, cu medii pe muchie, până într-a patra. Abia la optsprezece ani va termina clasa a opta, dar forţele răului îi vor repartiza nişte subiecte viclene şi nu va lua examenul de capacitate.
De vorbă cu Dumnezeu
Ajungând cu fraţii săi la porţile Concordiei, în 1992, Costel găsi acolo perechea pământească a Raiului. (În predicile sale către ziariştii de la "Jurnalul Naţional", ţinute în zilele noastre într-un restaurant chinezesc, călugărul Costel asemuieşte lenjeria curată cu norişorii diafani, iar hrana îmbelşugată şi la ore fixe — cu laptele şi mierea din Raiul ceresc). Îngeraşul fugi de mai multe ori din Rai. Odată se strec
