Rezerva de apă stocată în acumulări garantează necesarul de apă la valorile normale pentru toţi utilizatorii, nefiind necesară aplicarea Planului de restricţii şi folosirea apei în perioade deficitare, informaază, luni, Administraţia Naţională "Apele Române".
"Apele Române" precizează că, în prezent, în cadrul bazinelor hidrografice nu se pune problema aplicării Planului de restricţii şi folosirea apei în perioade deficitare.
"Rezerva de apă brută existentă în principalele acumulări, la nivel naţional are un volum de 3.009 milioane mc, reprezentând 72,6 la sută grad de umplere. Menţionăm faptul că, au apărut limitări la alimentarea cu apă de natură tehnologică, la sistemele de alimentare cu apă în regim centralizat, cu captare din surse subterane, în cadrul câtorva localităţi situate în bazinele hidrografice Prut, Siret şi Jiu, având în vedere scăderile nivelului acestor surse cât şi posibile nisipări ale forajelor", se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.
Administraţia Naţională "Apele Române" precizează că monitorizează permanent volumul de apă stocat în lacurile de acumulare, astfel încât, pentru perioada următoare, rezerva de apă stocată în acumulări garantează necesarul apei brute la valorile normale pentru toţi utilizatorii: populaţie, industrie, energie, agricultură, piscicultură şi agrement.
Potrivit datelor emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, situaţia hidrologică arată că pe râuri debitele au fost în creştere uşoară ca urmare a efectului combinat al precipitaţiilor căzute în interval şi propagării pe râurile: Vişeu, Iza, Tur, Someş şi unii afluenţi ai săi (Şieu, Ilişua, Lăpuş), Ialomiţa, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava, Jijia, cursurile superioare ale râurilor: Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Mureş şi unii afluenţi ai săi (Topliţa, Răstoliţa, Gu