Italia a vândut, ieri, certificate de trezorerie de 8 miliarde euro (9,9 miliarde dolari), la randamente în creştere uşoară. Avansul a fost determinat de speculaţiile potrivit cărora planul Băncii Centrale Europene (BCE) de achiziţie a titlurilor ţărilor îndatorate nu va fi suficient pentru rezolvarea crizei datoriilor.
Trezoreria de la Roma a plasat titluri cu scadenţa la 364 de zile la un randament de 2,767%, faţă de 2,697% la licitaţia similară din 12 iulie. Cererea pentru aceste certificate a fost de 1,69 ori mai mare decât oferta. Luna trecută, cererea investitorilor a depăşit de 1,55 ori oferta Trezoreriei.
Potrivit Băncii Italiei, datoria netă a ţării a atins 1.972 miliarde euro în iunie, faţă de 1.966 miliarde euro în luna precedentă.
Săptămâna trecută, BCE anunţa că ar putea interveni pe piaţa obligaţiunilor în tandem cu fondurile de salvare ale Europei, dacă ţările cu probleme financiare se vor angaja să-şi îmbunătăţească situaţia economică şi poziţia financiară. "Adeziunea guvernelor la angajamentele luate şi îndeplinirea de către Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară şi Mecanismul European de Stabilitate a rolului lor sunt condiţii necesare", a informat BCE.
ALINA VASIESCU Italia a vândut, ieri, certificate de trezorerie de 8 miliarde euro (9,9 miliarde dolari), la randamente în creştere uşoară. Avansul a fost determinat de speculaţiile potrivit cărora planul Băncii Centrale Europene (BCE) de achiziţie a titlurilor ţărilor îndatorate nu va fi suficient pentru rezolvarea crizei datoriilor.
Trezoreria de la Roma a plasat titluri cu scadenţa la 364 de zile la un randament de 2,767%, faţă de 2,697% la licitaţia similară din 12 iulie. Cererea pentru aceste certificate a fost de 1,69 ori mai mare decât oferta. Luna trecută, cererea investitorilor a depăşit de 1,55 ori oferta Trezoreriei.
Potrivit Băncii Italiei, dat