Când intri în Buzescu, la 10 km de Alexandria, pe drumul spre Roşiori de Vede, ţi se taie gazul; rămâi, pur şi simplu, fără aer. Nu ştii dacă eşti în Beverly Hills, ori pe unul din platourile de filmare de la Hollywood. Nu ştii dacă ai de-a face cu o realitate oarecare ori cu o butaforie meseriaşă. Zeci de clădiri de poveste, sute de coloane, mii de turnuleţe; marmură, gresie, granit, termopane, candelabre, statui, arcade, porticuri; milioane de euro; un drum central asfaltat, laterale din pământ, pietriş, nisip; merţane, opeluri, BMW-uri cu numere de afară; mii de ochiuri de geam dindărătul cărora nu te priveşte nimeni.
Scena aceasta imensă e construită de câteva zeci de romi teleormăneni, care trăiesc şi fac afaceri în Germania, Italia, SUA. Familiile, în marea lor majoritate, stau acasă şi îngrijesc casele, copiii, scrâncioabele, artezienele, peluzele.
“Parcă prea devreme s-au dus”
Cea mai impozantă clădire a aşezării, prima, cum intri pe strada principală, în Buzescu, este a lui Dan Finuţu. Chiar aşa scrie pe frontispiciu: “Dan Finuţu – 2003”, semn că la anul se împlinesc 10 ani de la turnarea fundaţiei. Nenorocirea a făcut ca el şi soţia sa, Mari, să piară zilele trecute într-un tragic accident de circulaţie pe şoseaua care leagă Tulcea de Constanţa. Astăzi, toată suflare din Buzescu a participat la funeraliile celor doi.
Sute de oameni, ţigani şi români, într-un cortegiu impresionant, i-au condus, alături de familiile distruse, pe ultimul drum. “I-a făcut şi cavou, e gata! Cât o garsonieră. Are de toate în ea: masă, fotolii, scaune, covoare. Ei or să stea într-un fel de dulap de sticlă. Când vrea cineva să meargă la ei...” povesteşte o femeie în vârstă, fără adresă, pentru cine vrea să asculte. Din maşina mortuară se aud ţipete. Un glas de femeie, urmat, în răstimpuri de o voce bărbătească, răguşită – “Mari, Mari,
