Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Big Brother la Ocna Mureş, după Noşlac. Oraşul, monitorizat cu 8 camere video montate în “poziţii-cheie”

Publicat in Alba24, luni 13 august 2012 ·

Reprezentanţii Primăriei Ocna Mureş au transmis că au primit aprobarea de la poliţie pentru instalarea unui număr de 8 camere de supraveghere. Acestea vor fi montate în poziţii-“cheie” din oraş, pentru a preveni sau identifica acţiunile de vandalism.

Administraţia locală din Ocna Mureş a amitit de situaţii în care au fost distruse instalaţii electrice în perioada Sărbătorii Crăciunului, de exemplu sau a coşurilor de gunoi de pe străzile oraşului, motivând că, odată cu monitorizarea spaţiului public, astfel de situaţii vor avea o rezolvare mai rapidă.

Primăria intenţionează să monteze mai multe camere video, în timp, “pentru a putea fi ţinute sub observaţie mai multe obiective predispuse actelor de distrugere comise de unele persoane certate cu păstrarea bunurilor oraşului, ale cetăţenilor săi”. Astfel, locuitorii ar urma să fie conştientizaţi privind necesitatea unui comportamentul civic şi social adecvat, iar poliţia locală va avea modalităţi suplimentare de sprijin în activitatea de asigurare a ordinii şi liniştii publice.

“Acest proiect al camerelor de supraveghere va fi în sfârşit realizat. Sperăm să terminăm montarea lor cât mai curând, astfel încât să-şi demonstreze eficacitatea în sancţionarea huliganismului şi vandalismului în oraşul nostru”, a declarat primarul Silviu Vinţeler.

Reamintim că o investiţie similară a fost implementată la Noşlac, unde Silviu Vinţeler a fost primar în mandatul anterior.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=111733

Reprezentanţii Primăriei Ocna Mureş au transmis că au primit aprobarea de la poliţie pentru instalarea unui număr de 8 camere de supraveghere. Acestea vor fi montate în poziţii-“cheie” din oraş, pentru a preveni sau identifica acţiunile de vandalism.

Administraţia locală din Ocna Mureş a amitit de situaţii în care au fost distruse instalaţii electrice în perioada Sărbătorii Crăciun

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum o ora
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 3 ore
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 2 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 5 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 3 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 3 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Donald Trump a împlinit 78 de ani. Rivalul său Joe Biden i-a transmis un mesaj cu subînțeles: ”Vârsta este doar un număr"

Ziare.com acum 55 minute
Donald Trump împlineşte vineri, 14 iunie, 78 de ani. Aniversarea sa le reamintește alegătorilor că cei doi reprezentanţi ai principalelor partide care candidează în acest an la preşedinţia SUA sunt cei mai în vârstă candidaţi care au încercat vreoda

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°