Conducerea PSD Gorj a anunțat că prim-ministrul Victor Ponta ar putea să ajungă în această săptămână în județul Gorj, pentru a participa la instalarea în funcția de prefect a lui Radu Teodorescu, șeful său de cabinet, și să participe la slujba de Sfânta Maria de la mănăstirea Polovragi, care se află în apropierea casei sale din comuna Baia de Fier.
Radu Teodorescu ar putea fi numit în această săptămână în funcția de prefect al județului Gorj, fiind șanse mari ca la ceremonia de instalare să fie prezent chiar premierul Victor Ponta. Acesta a fost și motivul pentru care Guvernul a amânat cu două săptămâni numirea noului prefect al județului Gorj, din cauză că în perioada respectivă agenda prim-ministrului era foarte încărcată. „Este posibil ca premierul Victor Ponta să vină la instalarea domnului Radu Teodorescu în funcția de prefect, pentru că este un tânăr pe care dânsul îl promovează pentru o funcție importantă și tocmai din acest motiv ține să fie prezent neapărat la instalarea domnului Radu Teodorescu ca prefect și s-ar putea să participe și la sărbătoarea de la Polovragi“, a spus Florin Cârciumaru, președinte PSD Gorj și primar al municipiului Târgu-Jiu. Potrivit acestuia, ședința de guvern în care va fi aprobată hotărârea de numire a lui Radu Teodorescu va avea loc astăzi sau mâine.
Cel mai tânăr prefect din țară
Numirea lui Radu Teodorescu era așteptată să aibă loc încă de acum două săptămâni, dar hotărârea a fost amânată, tocmai pentru ca prim-ministrul să poată fi prezent la procesul de instalare în funcția de prefect.
Radu Teodorescu are vârsta de 31 de ani și va deveni cel mai tânăr prefect din țară. Acesta a absolvit în anul 2004 Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu şi, în anul 2007, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative Bucureşti. Este șeful de cabinet