Gorjenii se menţin pentru a treia oară pe prima poziţie din Liga 1
Da, e adevărat. Pandurii e pe primul loc în Liga 1. Suntem tot primii. Deja avem trei etape de când privim Liga 1 de sus. Granzii, Steaua, Dinamo, Rapid, CFR sau Vaslui sunt sub noi în clasament. Chiar dacă nu au trecut decât patru etape şi clasamentul nu e prea elocvent, performanţa de a sta pe prima poziţie rămâne. Şi aici nu vorbim de o etapă, de un accident, ci deja de trei runde în care staţionăm pe poziţia cea mai înaltă. Ce frumos e clasamentul cu Pandurii prima. Dacă vom câştiga şi meciul cu Oţelul de lunea viitoare, atunci sigur vom mai sta încă o etapă pe prima poziţie. şi totuşi, gorjenii nu-şi fac planuri. „Nu ne gândim la titlu sau cupe europene. Mai sunt suficient de multe etape”, a comentat Marin Condescu într-o intervenţie la emisiunea lui Ovidiu Ioaniţoaia.
„Suntem lideri meritaţi”
Preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu este de părere că echipa gorjeană îşi merită statutul de lideră. „Am jucat un fotbal frumos în primele patru etape. A bătut la Mediaş, un teren unde se câştigă foarte greu. am făcut egal la Vaslui, iarăşi un teren unde greu se scapă. Am câştigat şi meciurile de acasă cu Universitatea Cluj şi Ceahlăul, deci trei victorii clare şi o remiză meritată, a declarat preşedintele executiv Eugen Pârvulescu. Acesta nu se îmbată cu apă rece. „Avem 10 puncte câştigate din 12 puse în joc. E bine. Punctul de la Vaslui îl pun ca pe unul de moral, de viitor. Vine meciul cu Oţelul şi ne dorim atât de mult victoria, încât fac de pe acum apel la public: veniţi să ne încurajaţi şi să ne bucurăm împreună de fotbal”, a declarat Eugen Pârvulescu.
Şi antrenorul Petre Grigoraş este de aceeaşi părere. „Deocamdată trebuie să trăim momentul, să fim fericiţi că am scos un rezultat bun, cu o echipă foarte puternică şi apoi să ne gândim la meciul următor cu Oţe