Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După ce Bianca i-a spus adio, Cristea a implorat-o să-l ierte pe ritmuri lăutăreşti! Vezi aici refrenul sfâşietor pe care Catanga i l-a cântat Biancăi la telefon şi declaraţia lui Cristea referitoare la relaţia cu Tania Budi

Publicat in Cancan, luni 13 august 2012 ·

Povestea de dragoste dintre Bianca şi Adrian Cristea bate orice scenariu de telenovelă, însă ultima despărţire are toate şansele să fie ultima.

Potrivit unor surse apriopiate vedetei, fotbalistul i-ar fi aplicat iubitei sale o corecţie fizică, din gelozie, motiv pentru care s-au separat, iar în toată această perioadă ar fi avut o serie de întâlniri amoroase cu Tania Budi.

Bianca nu s-a lăsat impresionată de gesturile lui Cristea, fiind dezamăgită de comportamentul lui din ultimele saptamani Tania Budi a reprezentat mărul discordiei între Bianca şi Cristea, la ultima întâlnire, pe care cei doi foşti iubiţi au avut-o joi noapteaBianca l-a pus în faţa faptului împlinit, Cristea nu şi-a găsit cuvintele, însă a încercat să-şi ia revanşa vineri seara, când i-a făcut o serie de dedicaţii grăitoare, prin intermediul glasului de privighetoare al Corneliei Catanga, cea care i-a cântat Biancăi la telefon.

Simţindu-se cu musca pe căciulă, aşa cum reiese din versurile melodiei "Bate-mă, bate-mă" fotbalistul şi-a cerut iertare, exprimându-şi, totodată, dorinţa de împăcare: "De nu te-ntâlneam pe tine, viaţa mea / Ce se alegea de mine / Hai, hai, iubita mea, te rog, nu mă lăsa / Tu ştii bine ce vreau / Na, pupic îţi dau / Bate-mă, bate-mă, bate-mă, omoară-mă / Dar iubeşte-mă cum ştii doar tu". Bianca a rămas indiferentă, însă, la toate aceste dulcegării, fiind foarte afectată de comportamentul fotbalistului, care se pare că ar fi jucat la două capete.

"Tania Budi nu e o femeie cu care să ai doar o aventură"

Deşi Bianca l-a chestionat cu privire la relaţia cu Tania Budi, iar în faţa ei şi-a găsit cu greu cuvintele ca să iasă din această situaţie, Adrian Cristea a cântărit lucrurile şi a oferit o declaraţie despre acest subiect, în exclusivitate pentru CANCAN. În opinia fotbalistului, nu apropierea de Tania Budi a fost scânteia care a declanş

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Tudor Popescu identifică marea problemă a lui Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 2 ore
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat duminică seară rezultatele parțiale din primul tur al alegerilor prezidențiale, atrăgând atenția că Nicușor Dan va avea probleme în obținerea de voturi din alte bazine electorale, în confruntarea din final

Cum se văd alegerile din România în presa străină: Naționalistul George Simion, fan Trump, câștigă

Mediafax acum 5 ore
Politico are în deschidere articolul dedicat alegerilor din România. Publicația titrează că George Simion, liderul de extremă dreaptă al Alianței pentru Unirea Românilor, ar urma să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale din România, cu pest

Crin Antonescu și-a recunoscut înfrângerea: Viața merge mai departe

HotNews acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, și-a recunoscut înfrângerea în fața lui Nicușor Dan, pentru intrarea în turul II. Principalele declarații ale lui Crin Antonescu: Viața merge mai departe, politica merge m

Mirel Palada: „George Simion ESTE ca și președintele României”

Gandul acum 3 ore
Într-o ediție recentă a emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, sociologul Mirel Palada a explicat de ce, în opinia sa, George Simion are deja un avantaj hotărâtor în turul al doilea. Palada susține că electoratul PSD nu îl va susține pe Nicușor Dan. Fin

Circulația feroviară, reluată în Gara Constanța! Pasagerii preluați de un alt tren (GALERIE FOTO+VIDEO

Ziua Constanta acum 12 ore
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele

Sorana Cîrstea și Ana Kalinskaia au câștigat titlul în proba de dublu la Turneul de la Madrid

Ziua Constanta acum 8 ore
Perechea româno-rusă Sorana Cîrstea/Ana Kalinskaia a câștigat titlul în proba de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro. Cele două au învins în finală cuplul Veronika Kudermetova (Rusi

George Becali anunță pentru cine va face campanie în turul 2: „Ce vrei să fac, să-mi pun nepoţii să poarte fustă?”

HotNews acum o ora
Omul de afaceri George Becali a anunțat că îl va susţine pe liderul AUR, George Simion, în turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale. „Ce vrei să fac, să-mi pun nepoţii să poarte fustă (…) dacă-l votez pe Nicuşor Dan?”, a argumentat Bec

Alegeri prezidențiale 2025. USR: Matematica şi-a făcut treaba. Dar mai avem un mare hop de trecut

HotNews acum o ora
USR a transmis, în noaptea de duminică spre luni, un mesaj, după ce rezultatele parţiale arată o finală prezidenţială între George Simion şi Nicuşor Dan: „Mai avem un mare hop de trecut”. „Matematica şi-a făcut treaba. Dar peste două săptămâni mai a

Victor Ponta visa „să se bată” cu George Simion în turul 2 | Reportaj

Libertatea acum 3 ore
Victor Ponta era convins în seara zilei de duminică, 4 mai, că va intra în turul 2 al alegerilor prezidențiale alături de George Simion, în ciuda faptului că exit-poll-urile îl plasau pe fostul premier pe locul al patrulea, la ora 21.00, sub Crin An

UPDATE - Presa internaţională: Rezultatele alegerilor din România sunt urmărite îndeaproape la Bruxelles şi Washington. Victoria lui Simion ar putea izola România în Uniunea Europeană şi NATO

News.ro acum 5 ore
Presa internaţională a început duminică seara să scrie despre rezultatele exit-pollurilor din România, subliniind victoria detaşată a extremistului de dreapta George Simion, fanul lui Donald Trump, şi cursa strânsă pentru intrarea în turul al doilea

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/29°
mar.

13°/23°
mie.

14°/24°
joi

12°/16°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/32°
mar.

11°/15°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
Constanta
acum

lun.

7°/24°
mar.

14°/18°
mie.

14°/18°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

10°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/11°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/26°
mar.

11°/17°
mie.

11°/13°
joi

10°/17°