Serviciul și banii pe loc. Așa s-ar putea desfășura în curând vizita la medic, dacă proiectul de lege privind coplata va trece în forma sa actuală, care nu seamănă deloc cu propunerile inițiale.
Exercițiu de imaginație: un bolnav de rinichi care are nevoie de dializă o dată la trei zile merge la tratament, unde află că asigurarea medicală nu îi mai este de ajuns. Chiar dacă prin boala pe care o are este inclus într-unul din programele naționale de sănătate, care presupun gratuitate, dacă are un venit oricât de mic, va trebui să își plătească de fiecare dată tratamentul.
Pacienții ca el, cu boli cronice, vor suferi cel mai mult dacă legea coplății va fi adoptată în forma actuală, care este mult diferită de ceea ce se propunea acum patru luni. Poate cea mai mare „bubă“ a acestui proiect de lege este nerespectarea promisiunii făcute de Ministerul Sănătăţii (MS) către asociațiile de pacienți, și anume că „nu se va atinge“ de bolnavii din programele naționale de sănătate. Potrivit proiectului de lege, aflat în dezbatere publică‚ aceşti bolnavi vor plăti toate intervențiile, dacă realizează venituri de orice natură.
„În majoritatea cazurilor, aceste boli sunt invalidante și nu permit pacientului să desfăşoare o activitate normală, ceea ce duce la o diminuare a veniturilor, crescând costurile îngrijirilor“, spune Cezar Irimia, președintele Asociației Pacienților Cronici din România (APCR). Cu alte cuvinte, această prevedere se bate cap în cap cu însuși scopul coplății, declarat de MS: „descurajarea cererii nejustificate de servicii medicale și controlul mai strict asupra corectitudinii raportărilor de servicii medicale efectuate de către furnizori“.
Boala cronică presupune tratament justificat, de lungă durată, iar impunerea unui preț pentru aceste intervenții ar putea determina mulți oameni să renunțe la tratament, „ceea ce presupune un risc f