Unul dintre cele mai puternice campionate din ultimii ani din Liga a IV-a brăileană este gata de start.
Sâmbăta trecută, la sediul AJF, s-a făcut ţintarul meciurilor din cadrul turului Ligii a IV-a la fotbal, iar sorţii au fost generoşi în etapa inaugurală cu formaţiile care se luptă pentru podiumul ediţiei de campionat 2012-2013.
Astfel, Conpet Cireşu, echipa cu lotul cel mai valoros din campionat şi implicit cu prima şansă la promovare, va evolua pe teren propriu în compania unei formaţii care în sezonul trecut a evitat in extremis retrogradarea, Voinţa Găiseanca.
Favorite la victorie sunt în etapa inaugurală FC Tufeşti şi campioana din sezonul precedent, Victoria Traian.
Prima etapă, programată pentru 18 august, propune şi partide echilibrate la Făurei, la Ianca şi la Însurăţei.
Meciurile juniorilor încep la ora 10.00, iar cele ale seniorilor la ora 12.00.
Sunt însă şi două excepţii, partidele dintre Conpet Cireşu - Voinţa Găiseanca se dispută pe 18 august, dar de la ora 11.00 şi de la 13.00, respectiv jocul Viitorul Ianca - Dunărea Gropeni, care va avea loc pe 5 septembrie, când juniorii vor evolua de la ora 16.00, iar seniorii de la 18.00.
Prima etapă programează meciurile:
CS Făurei - Victoria Cazasu
Voinţa Vişani - Gloria Movila Miresii
Avântul Mircea Vodă - Victoria Traian
FC Tufeşti - Voinţa Şuţeşti
Conpet Cireşu - Voinţa Găiseanca
Viitorul Însurăţei - Sportul Chiscani
Viitorul Galbenu - Pandurii Tudor Vladimirescu
Viitorul Ianca - Dunărea Gropeni
Unul dintre cele mai puternice campionate din ultimii ani din Liga a IV-a brăileană este gata de start.
Sâmbăta trecută, la sediul AJF, s-a făcut ţintarul meciurilor din cadrul turului Ligii a IV-a la fotbal, iar sorţii au fost gene