Vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu a declarat că în interiorul partidului, "opinia majoritară, dacă nu cumva unanimă, merge împotriva unui vot împotriva "avizării urmăririi penale a fostului ministru delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre.
"Aţi remarcat mai multe ieşiri publice ale unor colegi. Opinia generală pare a fi, n-am avut cum să discut cu toţi colegii şi nici nu a existat o întrunire a Biroului Politic Central, ca să se ia o decizie oficială, dar părerea majoritară, dacă nu cumva unanimă, merge către un vot împotrivă", a afirmat vicepreşedintele PNL.
Mihai Voicu a mai afirmat că rolul Parlamentului nu este acela de a decide asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei lui Victor Paul Dobre, ci de a stabili "dacă este o procedură care îndeplineşte toate condiţiile sau în situaţia de faţă, aşa cred eu, există o anumită influenţă politică".
"În aceste situaţii este prevăzută necesitatea obţinerii încuviinţării Parlamentului cu privire la această procedură (n.red.-avizarea cererii de urmărire penală). Asta înseamnă că Parlamentul poate încuviinţa sau poate să nu încuviinţeze, pentru că dacă era vorba de o procedură automată, prin care absolut toate cererile trebuie în mod obligatoriu să primească avizul, ar fi spus că Parlamentul ia act sau n-ar fi spus nimic. Parlamentarii au rolul nu de a decide dacă cineva este vinovat sau nevinovat, ci de a decide dacă este o procedură care îndeplineşte toate condiţiile sau în situaţia de faţă, aşa cred eu, există o anumită influenţă politică", a susţinut Dobre.
Întrebat dacă Victor Paul Dobre ar trebui să demisioneze din Parlament, Mihai Voicu a replicat că nu vede motivul pentru care fostul ministru ar trebui să procedeze în acest fel, deoarece "a câştigat un mandat, acel mandat mai are câteva luni".
"Eu nu cred că există motive. Dacă există motive trebuie întrebat Victor Paul Do